X

Siria : Luptătorii rebeli au început să părăsească enclava Ghouta

Luptătorii rebeli încep să părăsească enclava Ghouta de lângă Damasc, însoţiţi de familii, relatează mai multe surse din Siria.

Gruparea rebelă Jaich al-Islami a publicat vineri un comunicat, citat de AFP, care anunţa că primul grup de jihadişti urmează să se îndrepte spre provincia Idlib din nord-estul Siriei, singura complet în afara controlului regimului de la Damasc. Este vorba de luptători din Hayat Tahrir al-Sham, dominată de fosta ramură siriană a organizaţiei islamiste Al-Qaida, potrivit agerpres.

Televiziunea siriană de stat, preluată de Reuters a difuzat tot vineri o ştire similară, ilustrată cu imagini cu persoane urcând într-un autobuz. Reporterul a afirmat că sunt luptători din Ghouta, care trec prin punctul de control al-Wafideen în teritoriul controlat de forţele guvernamentale.

Citește și : Bulgaria susține majorarea contribuției la viitorul buget multianual al UE post-2020

Rusia, susţinătoare a preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a anunţat marţi că asigură liberă trecere rebelilor care vor să părăsească Ghouta şi că aceştia îşi pot lua cu ei familiile şi armamentul personal. Forţele guvernamentale siriene au început recent o ofensivă terestră precedată şi susţinută de bombardamente soldate cu sute de morţi în enclava rebelă. AFP a informat că potrivit estimărilor Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO, organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra), miercuri fusese recucerită deja o jumătate din teritoriul controlat de opoziţie în imediata vecinătate a Damascului.

Tags: bashar al assaddamascGhoutaHayat Tahrir al-ShamIdlibJaich al-Islamisiria
Categorii: Știrile zilei