X

Siria: Mii de persoane s-au refugiat în estul provinciei Daraa în timp ce luptee se intensifică (OSDO)

Circa 20.000 de persoane s-au refugiat din zonele controlate de rebeli în estul provinciei siriene Daraa (sud) în mai puţin de o săptămână, în timp ce loviturile aeriene şi luptele s-au intensificat în regiune, a indicat luni Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de agenţia DPA, potrivit agerpres.

”Peste 40 de lovituri aeriene au fost efectuate după miezul nopţii în zone controlate în principal de rebeli în regiunea rurală din provincia Daraa, determinând astfel mai mulţi civili să se refugieze din regiune”, a declarat pentru DPA directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

Citește și : Franţa: Anchetă preliminară pentru presupusă finanţare ilegală a campaniei a lui Macron

Cei circa 20.000 de sirieni au părăsit regiunea începând de marţea trecută.

Potrivit activistului Abu Omar al-Darawi, care se află în partea de est a provinciei Daraa, loviturile aeriene vizează localitatea Busr al-Harir, în timp ce trupe guvernamentale şi aliaţii lor încearcă să preia controlul satului. El a precizat că civilii din estul Daraa se îndreaptă către zone aproape de graniţa Siriei cu Iordania.

OSDO a indicat că aproximativ 28 de civili au fost ucişi începând de marţi, când forţele guvernamentale şi aliaţii lor şi-au intensificat bombardamentele în regiunea rurală din estul provinciei Daraa.

ONU a avertizat că reluarea ostilităţilor ar putea pune într-o situaţie de risc aproximativ 750.000 de persoane în zonele controlate de rebeli în Daraa.

Linda Rim, de la Biroul ONU privind Coordonarea Problemelor Umanitare (OCHA) în Siria, a afirmat că ”persoanele strămutate, provenite în majoritate din estul provinciei Daraa, au nevoie de asistenţă umanitară, îndeosebi de adăpost”.

Citește și : CDU merge pe mâna lui Merkel până la capăt

În iulie 2017, părţi din Daraa, precum şi din provinciile vecine Quneitra şi Sweida, au fost incluse într-o ”zonă de dezescaladare”, convenită de către Rusia, SUA şi Iordania. Provincia, împreună cu oraşul Daraa, este împărţită între forţe ale regimului şi grupări rebele.

Tags: civiliDaraaONUosdorebelisiria
Categorii: Sinteze