X

Siria : Principalele grupări rebele din Ghouta Orientală refuză evacuarea civililor şi combatanţilor

Principalele grupări rebele care controlează Ghouta Orientală şi-au exprimat vineri opoziţia faţă de orice fel de evacuare a civililor şi combatanţilor din fieful lor, bombardat de şase zile de regimul sirian, relatează France Presse.

De duminica trecută, 436 de civili, între care 99 de copii, au fost ucişi, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), în urma bombardamentelor regimului Bashar al-Assad împotriva provinciei Ghouta Orientală, aflată în principal sub controlul grupărilor Jaych al-Islam (Armata Islamului) şi Faylaq Al Rahman, conform agerpres.

În conflictul care face ravagii în Siria, regimul a reuşit să cucerească numeroase localităţi rebele, în virtutea unor aşa-zise acorduri de ‘reconciliere’ ce prevăd evacuarea combatanţilor şi civililor, în schimbul încetării bombardamentelor şi a asediilor.

Citește și : Turcia : Un bărbat a primit 53 de pedepse cu închisoarea pe viaţă pentru moartea a 53 de persoane într-un atac din 2013

Joi, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a declarat că ţara sa, aliată fermă a regimului Al-Assad, căruia îi oferă sprijin militar, le-a propus rebelilor evacuarea din Ghouta Orientală, dar că aceştia au refuzat împreună cu aliaţii lor jihadişti.

Totuşi, combatanţii fostei ramure siriene a Al Qaida, Fateh al-Sham, fostul Front al-Nusra, au o prezenţă slabă în acest ultim bastion al rebelilor de lângă Damasc.

‘Noi respingem categoric orice fel de iniţiativă care prevede plecarea locuitorilor din casele lor şi transferul lor în orice alt loc’, menţionează aceste grupări rebele într-o scrisoare deschisă adresată secretarului general al ONU, Antonio Guterres.

Textul este semnat de Jaych al-Islam şi Faylaq Al Rahman, precum şi de o altă grupare rebelă Ahrar al-Sham.

Distribuită pe reţelele de socializare, scrisoarea – a cărei autenticitate a fost confirmată de către un înalt responsabil rebel – denunţă ca pe ‘o crimă de război strămutarea forţată a populaţiei’.

La solicitarea AFP, purtătorul de cuvânt al grupării Faylaq al-Rahmane, Waël Alwane, a reiterat ‘refuzul facţiunilor de a evacua Ghouta Orientală’.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să voteze vineri la ora 16:00 GMT un proiect de rezoluţie care cere o încetare a focului pe o perioadă de 30 de zile în Siria pentru a permite accesul ajutorului umanitar şi evacuarea celor răniţi din Ghouta. Nu se ştie dacă Rusia va susţine sa nu acest text.

În scrisoarea lor, rebelii se pronunţă în sprijinul acestui proiect de rezoluţie, dar reproşează Consiliului de Securitate ‘incapacitatea de a pune capăt crimelor de război’, sugerând implicarea Rusiei în loviturile aeriene asupra Ghoutei Orientale. Moscova neagă că ar participa la bombardamente.

Tags: bashar al assadGhouta OrientalăosdoSerghei Lavrovsiria
Categorii: Sinteze