Siria. Rachetele occidentale neexplodate au ajuns pe mâna ruşilor

Publicat:

Două rachete de croazieră, între care una Tomahawk, utilizate în timpul atacului aerian occidental din 14 aprilie în Siria şi care nu şi-au atins ţinta, au fost aduse la Moscova, după ce au fost capturate de forţele siriene, a anunţat miercuri generalul Serghei Rudskoi, şeful Direcţiei principale de operaţiuni a Statului Major al armatei ruse, relatează agenţia de presă TASS, potrivit agerpres.

Într-o conferinţă de presă, generalul Rudskoi a spus că cele două rachete vor fi cercetate, iar rezultatelor analizelor vor fi utilizate la îmbunătăţirea armamentului rusesc.


Citeşte şi: INCENDIU la o sondă ilegală de petrol din Indonezia. Cel puţin 10 oameni au murit

‘O parte dintre rachetele lansate nu şi-a atins ţinta, aparent din cauza unor disfuncţionalităţi tehnice … Două dintre ele, o rachetă de croazieră Tomahawk şi una de înaltă precizie, au fost aduse la Moscova’, a spus generalul rus, arătând presei vârful rachetei Tomahawk pe un diapozitiv.

Potrivit acestuia, fragmente de rachete cu numere de serie, descoperite de forţele siriene, după atacul aerian al SUA şi aliaţilor lor Franţa şi Marea Britanie, vor permite stabilirea cărei ţări aparţin acestea.

Generalul Rudskoi a mai spus că experţii ruşi care au efectuat cercetări pe teren au găsit urme de lovire a ţintei doar în cazul a 22 de rachete, din cele 105 cât a raportat coaliţia occidentală.

La instalaţiile vizate de atacul aerian al SUA şi aliaţilor lor nu existau arme chimice, susţine generalul rus, adăugând că testele efectuate acolo confirmă acest lucru.

În acelaşi timp, generalul Rudskoi s-a arătat surprins în legătură cu alegerea ţintelor, subliniind că dacă la aceste facilităţi ar fi existat substanţe otrăvitoare ar fi murit zeci de mii de oameni, potrivit TASS.

În cursul raidului aerian au fost vizate centrul de cercetare Barze, la nord de Damasc, precum şi două depozite subterane din provincia Homs.

Citeşte şi: UNICEF Grecia, în centrul unui uriaş scandal de corupţie

Anterior, armata rusă raportase că un total de 103 rachete de croazieră au fost lansate de SUA, Franţa şi Marea Britanie, iar 71 au fost interceptate de apărarea antiaeriană siriană, echipată cu sisteme de concepţie sovietică.

La polul opus, generalul american Kenneth F. McKenzie a declarat că ‘toate armele şi-au atins ţintele (…) în Siria’, conform presei internaţionale.

SUA, Marea Britanie şi Franţa au întreprins un atac aerian asupra unor facilităţi asociate cu capabilităţile de arme chimice ale regimului sirian, ca ripostă la atacul cu arme chimice din 7 aprilie în fieful rebel Douma, atribuit regimului sirian. Damascul şi aliatul său Rusia au respins cu vehemenţă aceste acuzaţii, calificându-le drept o ‘înscenare’. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Băncile centrale din Moldova și Olanda vor implementa noi proiecte comune 

Băncile centrale din Moldova și Olanda vor implementa noi proiecte comune Subiectul a fost discutat în cadrul întrevederii pe care guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei,...

1000 mentori în sprijinul cadrelor didactice din toată țara

1000 mentori în sprijinul cadrelor didactice din toată țara Începând cu anul de studii 2024-2025, circa 1000 de mentori vor activa în toate instituțiile de...

Doi ucraineni au fost prinşi la Aeroport cu cartuşe la ei

Doi ucraineni au fost prinşi la Aeroport cu cartuşe la ei Doi cetățenii ucraineni care intenționau să zboare din Chișinău spre Turcia și Grecia aveau...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.