Siria : Şase spitale din Ghouta Orientală au fost bombardate în ultimele 48 de ore, trei dintre ele scose din funcţiune (ONU)

Publicat:

Şase spitale din enclava rebelă asediată Ghouta Orientală, situată la est de Damasc, au fost bombardate în ultimele 48 de ore, dintre care trei sunt în prezent scoase din funcţiune, iar două operează parţial, a informat marţi coordonatorul regional al biroului ONU pentru afaceri umanitare în Siria, Panos Moumtzis, relatează AFP.

Peste 200 de civili, dintre care circa 60 de copii au fost ucişi de duminică în violente bombardamente ale regimului sirian asupra regiunii Ghouta, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) care dispune de o vastă reţea de surse în întreaga ţară, conform agerpres.


“Luni, cinci spitale: spitalul Al-Marj, spitalul Saqba, maternitatea din Saqba şi spitalul Al-Hayat, precum şi un alt spital din Douma, au fost ţinta atacurilor care au scos din funcţiune trei din cele cinci spitale, iar două funcţionează parţial”, a declarat Panos Moumtzis într-un comunicat. “Astăzi (marţi), în localitatea Zamalka fost lovit al şaselea spital”, a adăugat el.

Citește și : Mahmoud Abbas cere ONU organizarea unei conferințe de pace pentru Orientul Mijlociu până la jumătatea lui 2018

În aceste spitale se înregistrau lunar în medie 10.000 de consultaţii, 1.200 de intervenţii chirurgicale majore, 160 de naşteri şi 550 de tratamente pentru traumatisme.

Panos Moumtzis a afirmat că este “consternat şi întristat de informaţiile în legătură cu atacurile oribile împotriva a şase spitale din Ghouta Orientală în cursul ultimelor 48 de ore, provocând morţi şi răniţi şi lipsind mai multe mii de bărbaţi, femei şi copii de servicii sanitare de bază în enclava asediată”.

“Aceste atacuri sunt absolut inacceptabile. Reamintesc tuturor părţilor că atacurile împotriva structurilor medicale sunt interzise în numele dreptului umanitar internaţional. Astfel de atacuri deliberate ar putea constitui crime de război”, a mai spus reprezentantul Naţiunilor Unite.

“Ce se întâmplă în prezent în Ghouta Orientală depăşeşte imaginaţia. Suferinţele de nedescris nu pot fi tolerate, iar locuitorii nu ştiu dacă vor rămâne în viaţă sau vor muri. Coşmarul din Ghouta Orientală trebuie să înceteze şi să înceteze imediat”, a mai spus Panos Moumtzis.

După şapte ani de război în Siria, “aproape jumătate din structurile medicale din ţară sunt în prezent închise sau funcţionează parţial, lipsind milioane de sirieni de îngrijirile ce le-ar putea salva viaţa”, a subliniat el

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.