SIS a exclus patru persoane şi trei companii din lista persoanelor asociale lui Plahotniuc, Șor și Andronachi

SIS a exclus patru persoane şi trei companii din lista persoanelor asociale lui Plahotniuc, Șor și Andronachi

Serviciul de Informații și Securitate a exclus patru persoane şi trei companii din lista persoanelor în privința cărora există probe, informații documentate că sunt asociate subiecților restricțiilor – Vladimir Plahotniuc, Vladimir Andronachi și Ilan Șor.

Citește și: Un nou dezastru în capitală. Ploaia a transformat străzile în râuri

Potrivit Rise.md, este prima modificare semnificativă a acestei liste făcute publice la începutul acestui an de către SIS şi care includea până la începutul lunii septembrie – 290 de persoane fizice şi 238 de companii şi organizaţii, asociate cu subiecții sancțiunilor internaționale – Ilan Șor, Vladimir Plahotniuc, Veaceslav Platon, Vladimir Andronachi.

Din lista persoanelor asociate cu Vladimir Plahotniuc a fost exclusă Lidia Cucoş, fosta administratoare a Fundației lui Vlad Plahotniuc – Edelweiss, iar din lista persoanelor asociate cu Ilan Şor – Stanislav Martînov şi compania Maltel-Plus SRL.

SIS nu oferă o explicaţie a motivelor ce au dus la această modificare a listei, dar mai multe persoane din ea au contestat în instanță legalitatea includerii în acest document.

Tags: Ilan ŞorSIS MoldovaVladimir AndronachiVladimir Plahotniuc
Știrile zilei