Sistemul de gestionare a apei de la Augsbourg, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO

Publicat:

Sistemul de gestionare a apei de la Augsbourg, Germania, inclus sâmbătă pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, cuprinde o reţea de canale, turnuri de apă şi fântâni care contribuie, de mai bine de opt secole, la influenţa şi bogăţia acestui oraş bavarez, potrivit AFP, scrie agerpres.

“Istoria apei la Augsbourg este legată de bogăţia culturală şi artistică a acestui oraş (…). Augsbourg a considerat apa ca pe un bun atât de preţios, încât a încercat în permanenţă să-l protejeze”, a explicat pentru AFP Thomas Weitzel, şeful departamentului cultural al acestui oraş turistic situat la nord-vest de München.


Citește și : Nicolas Maduro face apel la dialog cu Juan Guaido: Este loc pentru toată lumea în Venezuela

“A existat încă de la începutul epocii moderne un sistem de alimentare cu apă potabilă pentru locuitorii oraşului”, a mai explicat acesta.

Oraşul, cu o vechime de două mii de ani, este traversat de un afluent al Dunării, Lech, care se desparte apoi în mai multe canale. Această reţea vastă a transportat apa începând cu secolul al VIII-lea, în special datorită celei mai vechi staţii de epurare din Europa Centrală, construită în 1416.

Apa a contribuit în mod esenţial la dezvoltarea economică a oraşului care a devenit un important centru de producţie a materialelor textile şi a papetăriei.

Numeroşi artizani au utilizat energia hidraulică în activităţile meşteşugăreşti

În secolul al XIX-lea, oraşul a devenit un important centru industrial.

Citește și : Victimele deportărilor din 1941, comemorate la Chișinău

De asemenea, Augsbourg are 500 de poduri ”mai multe ca la Veneşia”, potrivit municipalităţii. Apa a permis totodată construcţia unor fântâni admirate de turişti.

Fondat de romani, oraşul este unul dintre cele mai vechi din Germania. A cunoscut perioada sa de glorie în timpul Renaşterii şi rămâne, prin bogăţia patrimoniului arhitectural, una dintre atracţiile turistice majore din Bavaria şi unul dintre locurile emblematice de pe ”traseul romantic”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze

FOTO/ Submarin de 48 de metri, filmat pe străzile unui oraș din Germania. Sute de oameni au ieșit să facă poze Un uriaș submarin e...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.