Site-ul independent rus Mediazona susţine că a identificat peste 66.000 de soldaţi ruşi ucişi în Ucraina

Publicat:

Site-ul independent rus Mediazona susţine că a identificat peste 66.000 de soldaţi ruşi ucişi în Ucraina

Site-ul independent rus Mediazona, în colaborare cu serviciul rus al BBC, a transmis sâmbătă că a identificat peste 66.000 de soldaţi ruşi ucişi de la începutul invaziei declanşate de Moscova în Ucraina în februarie 2022, relatează AFP.

Numărătoarea lor, publicată într-o anchetă comună şi oprită la 30 august 2024, provine din exploatarea anumitor informaţii, cum ar fi comunicate de presă oficiale sau articole din mass-media şi postări de pe reţelele de socializare, precum şi din monitorizarea mormintelor din cimitire, potrivit stiripesurse.


Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

“Până la 30 august, ştiam numele a 66.471 de soldaţi ruşi care au murit în război”, a precizat Mediazona într-un comunicat pe Telegram.

La mijlocul lunii aprilie, cele două instituţii media au declarat că au identificat peste 50.000 de soldaţi ruşi ucişi în Ucraina din 24 februarie 2022.

Cele două instituţii media avertizează însă că numărătoarea lor nu pretinde a fi exhaustivă.

La sfârşitul lunii februarie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat că 31.000 de militari ucraineni au fost ucişi, în timp ce armata rusă a comunicat doar în foarte rare ocazii despre pierderile sale militare, iar aceste cifre sunt considerate în mare parte minimizate.

Kremlinul a invocat “legea secretelor de stat” şi “regimul special” pentru a justifica absenţa comunicării oficiale cu privire la pierderile militare ruseşti.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

La începutul lunii iunie, când a fost întrebat despre acest subiect în timpul unei întâlniri cu agenţiile internaţionale de ştiri, preşedintele rus Vladimir Putin a refuzat să pună o cifră asupra pierderilor ruseşti în Ucraina, precizând doar că acestea sunt “mai mici” decât pierderile ucrainene, într-un “raport de unu la cinci”.

În august 2023, cotidianul american The New York Times, citând oficiali americani, a estimat pierderile militare ruseşti la 120.000 de morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministru ceh: R. Moldova poate miza pe expertiza Cehiei în procesul de integrare europeană

Ministru ceh: R. Moldova poate miza pe expertiza Cehiei în procesul de integrare europeană Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, s-a întâlnit ieri la...

Importurile UE din Rusia au scăzut drastic, cazurile de eludare a sancțiunilor persistă

Importurile UE din Rusia au scăzut drastic, cazurile de eludare a sancțiunilor persistă În timp ce importurile UE din Rusia au scăzut la niveluri record în...

Incident violent în capitala Franței. Patru persoane au fost rănite într-o încăierare cu bâte, la Paris

Incident violent în capitala Franței. Patru persoane au fost rănite într-o încăierare cu bâte, la Paris Patru persoane au fost rănite într-o încăierare între cetățeni...

Paritatea cerută de Ursula von der Leyen nu va fi respectată, odată cu anunţarea ultimelor candidaturi

Paritatea cerută de Ursula von der Leyen nu va fi respectată, odată cu anunţarea ultimelor candidaturi Paritatea nu va fi respectată în viitorul Colegiu al...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.