Site-ul Parlamentului European a fost ţinta unui atac cibernetic după un vot cu privire la Rusia

Publicat:

Site-ul Parlamentului European a fost miercuri ţinta unui atac cibernetic, a anunţat un purtător de cuvânt al instituţiei. Atacul a avut loc la scurt timp după adoptarea unei rezoluţii ce califică Rusia drept “stat care sponsorizează al terorismul”, relatează AFP, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt Jaume Duch a evocat pe Twitter “un atac DDOS” (blocarea serviciului), care a paralizat “disponibilitatea site-ului web” al legislativului european.


Citește și: Parlamentul European declară Rusia drept stat care sponsorizează terorismul

”Echipele Parlamentului lucrează pentru a rezolva această problemă cât mai curând posibil”, a adăugat el.

Reunit în plen la Strasbourg, Parlamentul European a adoptat miercuri o rezoluţie referitoare la ultimele evoluţii din războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Eurodeputaţii subliniază că atacurile şi atrocităţile deliberate comise de forţele ruse şi reprezentanţii acestora împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile şi alte încălcări grave ale dreptului internaţional şi umanitar constituie acte de terorism şi crime de război. În lumina acestui fapt, ei recunosc Rusia ca stat care sponsorizează terorismul şi “recurge la mijloace teroriste”.

Citește și: Londra INTERZICE Scoţiei să organizeze un nou referendum privind independenţa

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.