X

Situația devine DISPERATĂ în Filipine: Nouă medici au murit de coronavirus!

Nouă medici au murit în Filipine din cauza coronavirusului, a anunţat joi responsabilul Consiliului Naţional al Ordinului Medicilor, într-un moment în care spitalele sunt suprasolicitate, iar personalul medical duce lipsă de echipamente de protecţie, informează AFP, potrivit agerpres.

Informaţiile ridică temeri privind existenţa unei crize sanitare mai grave decât bilanţul comunicat de către autorităţi, şi anume 38 de persoane decedate de COVID-19.

Citește și: Capitala Finlandei intră în izolare

În timp ce cele 55 de milioane de locuitori din Luzon, cea mai mare insulă din arhipelag, pe care se află şi capitala Manila, au intrat în a doua săptămână de izolare, medicii raportează o înmulţire a cazurilor.

Anunţând joi decesul unui al nouălea medic, Consiliului Naţional al Ordinului Medicilor a afirmat că personalul din spitale duce lipsă de mijloace de protecţie.

Trei mari spitale din Manila au anunţat miercuri că au atins capacitatea maximă şi nu mai pot primi noi persoane infectate cu coronavirus.

Sute de membri ai personalului medical sunt în prezent în autoizolare pentru 14 zile după ce au fost expuşi la situaţii de risc, au precizat spitalele.

Între timp, echipa de securitate a preşedintelui ţării, Rodrigo Duterte, a anunţat că măsurile de precauţie pentru protejarea şefului statului au fost intensificate după ce un parlamentar care a participat recent la o întâlnire la palatul prezidenţial a fost testat pozitiv, relatează DPA.

Parlamentarul este al patrulea politician care a fost testat pozitiv cu COVID-19 în Filipine.

Citește și: Franța își retrage trupele militare din Irak

Conform datelor oficiale transmise miercuri de Departamentul Sănătăţii de la Manila, 636 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate până acum în Filipine, dintre care 38 de decese. Aproape 9.000 de persoane sunt de asemenea sub testare sau monitorizare pentru o posibilă infectare.

Agenţia France Presse relatează însă că aproape 2.000 de persoane au fost declarate marţi pozitive cu COVID-19 în Filipine, unde testele sunt efectuate pe cele mai fragile persoane, în special din cauza stării lor de sănătate sau a vârstei înaintate, pe cele care prezintă simptome grave, precum şi pe femeile însărcinate.

Tags: Consiliul Naţional al Ordinului Medicilorcoronaviruscovid-19filipineluzonmanilamedici
Categorii: Știrile zilei