Situaţia ‘s-a înrăutăţit’ pentru armata ucraineană la Sievierodoneţk (guvernator)

Situaţia ”s-a înrăutăţit” luni, pentru armata ucraineană, la Sievierodoneţk, un oraş-cheie aflat în estul Ucrainei, bombardat intensiv de forţe ruse, după o vizită pe front, în weekend, a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP, scrie news.ro .   

”Confruntările (armate) sunt foarte aprige la Sievierodoneţk. Apărătorii noştri au reuşit să contra-atace şi să elibereze jumătate din oraş, însă situaţia s-a agravat pentru noi”, declară guvernatorul regiunii Lugansk, Serghii Gaidai.

Citește și : Atacuri aeriene ale armatei ruse au loc în nordul și estul Ucrainei

Bombardamente s-au intensificat atât la Sivierodoneţk, cât şi la Lîsîceansk, un oraş vecin, situat ”pe înălţimi” care ”ţine linia apărării”, unde Zelenslki şi-a vizitat trupele duminică.

Ruşii ”distrug totul prin tactica lor obişnuită a pârjolirii pământului”, pentru ca ”să nu mai rămână nimic de apărat”, acuză Gaidai.

Citește și : Președintele Uniunii Africane: Putin s-a arătat dispus să deblocheze exporturile de cereale ucrainene

This post was last modified on 06/06/2022 15:53 15:53

Tags: LuganskSerghii GaidaiSievierodoneţkVolodimir Zelenski
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina