X

Situaţie DISPERATĂ în Indonezia! Spitalele sunt copleşite şi refuză pacienţi cu coronavirus!

Spitale din oraşul indonezian Surabaya, al doilea cel mai populat din ţară, au fost copleşite de un val de noi infectări cu coronavirus, care le obligă să refuze să interneze pacienţi, a tras un semnal de alarmă joi Asociaţia medicală indoneziană, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Cel puţin două spitale desemnate să trateze bolnavii de COVID-19 din provincia Java de Est au fost inundate de pacienţi, în contextul temerilor că virusul s-ar putea răspândi rapid dincolo de epicentrul din capitala Jakarta, într-o ţară cu 270 milioane de locuitori.

Citeşte şi: Majoritatea eurodeputaţilor salută propunerile Comisiei Europene pentru redresarea economică

‘Ce putem observa este că numărul pacienţilor şi cel al paturilor nu sunt echilibrate’, a afirmat pentru Reuters preşedintele filialei din Java de Est a asociaţiei.

Sutrisno s-a declarat ‘îngrijorat că numărul de cazuri în Java de Est va fi similar sau chiar îl va depăşi pe cel de la Jakarta’.

De la 1 mai, numărul cazurilor din provincie a crescut cu peste 300%, ajungând joi la 4.313, în timp ce în capitală creşterea a fost de doar 60%, cu un total de 7.001.

Majoritatea cazurilor din Java de Est provin din Surabaya, oraş cu aproape 3 milioane de locuitori, unde experţii medicali atribuie această creştere aderenţei scăzute la restricţii şi focarelor apărute la un internat islamic şi la o fabrică de tutun a concernului Philip Morris.

Indonezia, a patra cea mai populată ţară din lume, este şi una din cele mai lovite de epidemie din Asia de Sud-Est, cu peste 24.000 de infectări şi un bilanţ de decese printre cele mai grave din regiune.

Citeşte şi: Peste 100.000 de americani au fost răpuşi de coronavirus

Experţi în sănătate publică sunt îngrijoraţi că răspândirea virusului în zone îndepărtate ale arhipelagului ar putea supraîncărca sistemul medical.

În timp ce Java de Est apare ca noul epicentru al epidemiei după Jakarta, preşedintele indonezian Joko Widodo a ordonat intensificarea testării, inclusiv prin folosirea de laboratoare mobile.

Tags: coronaviruscovid-19indoneziaJakartaJava de EstJoko WidodoPhilip MorrisSurabaya
Categorii: Știrile zilei