Slovacia a pornit cel de-al treilea reactor de la centrala nucleară de la Mochovce

Publicat:

Oficiali ai guvernului slovac au participat vineri la punerea în funcţiune a celui de-al treilea reactor de la centrala nucleară de la Mochovce, relatează dpa, potrivit agerpres.

“Am aşteptat mulţi ani acest moment”, a declarat premierul Eduard Heger pentru jurnalişti în momentul introducerii primelor bare de combustibil.


Citește și :  Regina Elisabeta a ll- a a murit

“Slovacia va trece astfel de la 52% la 65% pondere a energiei nucleare pentru generarea de electricitate”, a mai spus Heger.

Premierul Eduard Heger a declarat că este o veste bună atât pentru ţara sa, cât şi pentru Europa, faptul că Slovacia va fi autosuficientă energetic şi va fi astfel capabilă să aprovizioneze şi piaţa europeană.

Ţară membră a Uniunii Europene, Slovacia se învecinează cu Ucraina la est şi cu Austria la vest, ţară care a respins energia nucleară.

Potrivit agenţiei de presă TASR, paşii iniţiali în construirea unui al treilea reactor nuclear la Mochovce a fost luată cu mult timp în urmă, în 1987. Construcţia a fost reluată în 2008 după o lungă întârziere.

Citește și : Salve de tun trase în toată Marea Britanie în semn de omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a

Obiecţii ale organizaţiei austriece de mediu Global 2000 au amânat autorizaţia finală de exploatare a noului reactor.

Pe lângă cele două reactoare de la Mochovce, care generează energie electrică de aproximativ 20 de ani, Slovacia mai mare în funcţiune alte două reactoare la centrala de la Jaslovske Bohunice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Veşti bune pentru moldovenii din Germania. Dubla cetăţenie va fi permisă

Veşti bune pentru moldovenii din Germania. Dubla cetăţenie va fi permisă Moldovenii, stabiliți în Germania, își vor putea menține și cetățenia țării lor, concomitent cu...

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar

Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari lunar Peste 800 de locuitori ai orașului Denver din Colorado care nu aveau...

UE se pregătește de o nouă extindere, după alte șapte, dar trebuie să-și reformeze modul de funcționare

UE se pregătește de o nouă extindere, după alte șapte, dar trebuie să-și reformeze modul de funcționare Ţările Uniunii Europene vor deschide negocierile de aderare...

Traficul aerian de pe aeroportul din Manchester, perturbat de o pană de curent

Traficul aerian de pe aeroportul din Manchester, perturbat de o pană de curent Zborurile cu plecare de pe Aeroportul Manchester din Marea Britanie s-au confruntat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.