Premierul slovac, Robert Fico, a anunţat marţi că Guvernul său a aprobat un acord cu Statele Unite pentru construirea unui nou reactor nuclear, transmite AP, transmite Agerpres.
“Acest proiect va fi important nu doar pentru Slovacia ci şi pentru întreaga Europă Centrală. Avem nevoie de noi surse de energie dacă vrem să ne menţinem competitivitatea şi să răspundem la creşterea consumului”, a spus Fico.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Premierul slovac a anunţat acest acord, cu o valoare de mai multe miliarde de dolari, la o conferinţă organizată la Bratislava. El a precizat că noul reactor va fi construit la centrala nucleară existentă de la Jaslovske Bohunice, în vestul Slovaciei, va avea o putere de peste 1.000 de megawaţi şi va fi deţinut în totalitate de stat.
Fico nu a oferit mai multe detalii, dar anul trecut Guvernul de la Bratislava a aprobat un plan pentru o nouă unitate cu o putere de 1.200 de megawaţi la o centrală nucleară unde compania de utilităţi Slovenske Elektrarne are deja două reactoare. Costul proiectului era estimat atunci să se ridice la 15 miliarde de euro (17,5 miliarde de dolari).
Iniţial, Guvernul slovac plănuia să găsească constructorul noului reactor printr-o licitaţie publică, dar recent a informat că negociază o înţelegere directă cu compania americană Westinghouse.
Slovacia se bazează în mare măsură pe energia nucleară şi generează în prezent peste 80% din electricitatea sa la două centrale nucleare.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Planurile autorităţilor slovace reflectă recenta expansiune nucleară în Europa Centrală şi de Est. Ţara vecină, Cehia, a semnat un contract cu grupul sud-coreean KHNP pentru a construi încă două reactoare nucleare. Polonia a încheiat un acord cu Westinghouse pentru a construi prima sa centrală nucleară, în timp ce gigantul energetic rus Rosatom urmează să construiască două noi reactoare în Ungaria.