Slovacia dă undă verde vaccinului Novavax

Publicat:

Slovacia a introdus joi noul vaccin anti-COVID-19 produs de Novavax, despre care experţii speră că va fi pe placul scepticilor, deoarece este realizat cu ajutorul unei tehnologii mai convenţionale, a anunţat Ministerul Sănătăţii din această ţară, potrivit AFP şi agerpres.

Cu 5,4 milioane de locuitori, ţara are unul dintre cele mai scăzute niveluri de vaccinare din UE, doar 51% dintre slovaci fiind complet vaccinaţi.


Citeşte şi: Comisie de anchetă a Parlamentului European cu privire la presupusa utilizare în UE a softului de spionaj Pegasus – Black News

Vaccinarea cu noul ser a început joi în două spitale, iar altele vor urma”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătăţii, Zuzana Eliasova.

Până luni, Nuvaxovid ar trebui să fie disponibil în 46 de centre de vaccinare din întreaga ţară, a precizat ea.

La sfârşitul lunii decembrie, Comisia Europeană a autorizat serul companiei americane ca al cincilea vaccin oficial care va fi utilizat în întreaga Uniune Europeană.

Ministrul slovac al Sănătăţii, Vladimir Lengvarsky, a salutat vestea, comentând: “Cred că oamenii ar putea fi interesaţi să se vaccineze cu un vaccin convenţional”.

Imunologii slovaci au salutat, de asemenea, introducerea noului vaccin. “Aştept cu nerăbdare să folosesc Nuvaxovid, deoarece ar putea creşte disponibilitatea slovacilor de a se vaccina”, a afirmat şi Peter Visolajsky, preşedintele sindicatului medicilor.

Spre deosebire de vaccinurile cu ARN mesager dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi Moderna, serul creat de compania americană Novavax utilizează o tehnologie considerată clasică, similară celei folosite pentru producerea vaccinurilor împotriva hepatitei B şi a tusei convulsive, care datează de câteva decenii şi sunt utilizate pe scară largă în lume.

Serul produs de Novavax este un vaccin “sub-unitar” bazat pe proteine recombinate, care declanşează o reacţie imunitară, fără prezenţa unui virus.

Potrivit lui Visolajsky, faptul că precedentele vaccinuri anti-COVID-19 au fost testate pe celule stem de la fetuşi avortaţi ar fi putut descuraja credincioşii slovaci să se vaccineze.

“Folosirea unei tehnologii dovedite şi mai convenţionale poate fi un argument important în Slovacia”, a declarat el pentru AFP.

Joi, puţin sub două mii de slovaci s-au înregistrat pentru a primi noul vaccin.

Slovacia a comandat 600.000 de doze de vaccin produs de Novavax. Primele 93.000 de doze au sosit săptămâna trecută.

Citeşte şi: WarnerMedia se alătură companiilor care abandonează Rusia – Black News

Ultimul val de coronavirus, alimentat de varianta Omicron, a adus în februarie un vârf de 20.000 de cazuri zilnice în Slovacia, însă de atunci numărul de cazuri a scăzut la circa 12.000 miercuri.

Până în prezent, în Slovacia au fost raportate peste 1,5 milioane de cazuri de COVID-19 şi cel puţin 18.817 decese provocate de această boală de la începutul pandemiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.