X

Slovacia a înregistrat doar mici progrese în procesul anticorupție

Slovacia a înregistrat doar mici progrese în aducerea cu succes în faţa justiţiei a cazurilor de corupţie la nivel înalt, relevă un studiu realizat de Transparency International Slovakia (TIS), ale cărui rezultate au fost prezentate vineri, transmite agerpres .

Potrivit studiului citat, care a analizat evoluţiile privind punerea sub acuzare penală a suspecţilor de corupţie din Slovacia în perioada 2014 – 2017, doar patru oficiali aleşi au fost găsiţi vinovaţi pentru fapte de corupţie; este vorba despre primarul unei comune şi trei consilieri locali.

Citiți și : Comisia Europeană lansează o serie de consultări pentru facilitarea şi accelerarea deplasării trupelor şi a echipamentelor militare în UE

TIS consideră că responsabili pentru acest bilanţ nesatisfăcător sunt poliţia şi Ministerul Public slovace.

ONG-ul a analizat 244 de verdicte valide date de tribunalul penal specializat în cazuri de corupţie pentru perioada iulie 2014 – iunie 2017. TIS a descoperit astfel că în 2016 au fost închise doar 55 de dosare de corupţie, în care au fost puse sub acuzare 67 de persoane – cel mai mic număr din ultimii cinci ani.

Primarul comunei Cadca (regiunea Zilina, nord-vestul Slovaciei), Jozef Pohancek, rămâne până acum oficialul slovac cu cea mai înaltă funcţie condamnat pentru corupţie. Faptele pentru care a fost judecat Pohancek au fost comise în 2005.

Tags: coruptiemici progresepunerea sub acuzare penalăSlovaciaTransparency Internationaltribunalul penal
Categorii: Diaspora