X

Slovacia își retrage militarii din Irak

Slovacia, ţară care participă la forţa NATO care antrenează efectivele de securitate irakiene pentru a lupta contra grupării teroriste Stat Islamic (SI), a anunţat marţi că şi-a relocat cei şapte soldaţi în afara Irakului ca urmare a tensiunii actuale din regiune după moartea generalului iranian Qassem Soleimani, victima unui atac cu dronă al Statelor Unite, transmite EFE, potrivit agerpres.

Măsura a fost anunţată într-un comunicat de premierul slovac, Peter Pellegrini, care a indicat că “măsuri ulterioare” vor fi luate în contact cu aliaţii din NATO.

Citește și: Scrisoarea americană de retragere din Irak este autentică, dar a fost trimisă din greșeală

Decizia Slovaciei intervine după rezoluţia Parlamentului irakian de duminică, în care se cere plecarea din ţară a tuturor forţelor militare străine, ca răspuns la atacul american de vineri în care a fost ucis Soleimani.

Guvernul slovac îşi anunţase luni intenţia de a susţine cererea irakiană, însărcinându-l pe ambasadorul ţării la NATO să voteze marţi, la Consiliul Alianţei de la Bruxelles, în favoarea plecării soldaţilor săi din această ţară din Orientul Mijlociu.

Citește și: CUTREMUR puternic în Indonezia

Tags: IrakNATOPeter PellegriniQassem SoleimaniSlovaciasoldatiStat Islamic (SI)
Categorii: Știrile zilei