Slovacia respinge admiterea Ucrainei în NATO (premier)

Publicat:

Slovacia respinge admiterea Ucrainei în NATO (premier)

Slovacia respinge admiterea Ucrainei în NATO şi este pregătită să opune veto-ul aderării ţării dacă este necesar, a declarat sâmbătă premierul Robert Fico la postul public de radio RTVS, informează dpa.

Premierul slovac a spus că urmează să se deplaseze miercuri în Ucraina, în oraşul de graniţă Ujhorod, pentru discuţii cu omologul său, Denîs Şmîhal, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și: Pașaportul moldovenesc, luxul râvnit de rușii din Rusia

Deşi unul dintre motivele vizitei este acela de a prezenta un pachet suplimentar de ajutor pentru Ucraina, Robert Fico va clarifica, de asemenea, poziţiile slovace care diferă de dorinţele Ucrainei, a spus premierul.”Îi voi spune că vom bloca şi vom exprima veto-ul nostru pentru aderarea Ucrainei la NATO pentru că nu ar fi altceva decât baza unui al treilea război mondial”, a spus Fico.

Slovacia, care este membră a NATO din 2004, a fost mult timp unul dintre cei mai fermi susţinători ai Ucrainei în campania sa defensivă împotriva invaziei ruse pe scară largă lansată în februarie 2022. Cu toate acestea, după ce guvernul naţionalist de stânga al premierului Fico a preluat conducerea în octombrie anul trecut, Slovacia a decis să nu mai aprovizioneze Kievul cu arme, deşi Bratislava continuă să trimită sisteme de deminare şi generatoare diesel în cazul atacurilor ruseşti asupra centralelor electrice.

Premierul Robert Fico a declarat sâmbătă că Slovacia este favorabilă aderării Ucrainei la Uniunea Europeană atât timp cât ţara îndeplineşte aceleaşi condiţii ca restul candidaţilor.

Citește și: Două poduri rutiere din Bălți vor fi reparate

Premierul slovac, criticat de oponenţii săi ca fiind “pro-rus”, a subliniat încă o dată că ţara sa nu va mai furniza Ucrainei arme din stocurile sale armate, dar va continua să permită vânzarea de arme de către companiile de apărare slovace.

Şeful guvernului slovac a precizat că nu va avea loc nicio conferinţă de presă comună după întâlnirea cu omologul ucrainean.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico

Se anunță schimbări majore la ziarul Bild şi site-ul american de ştiri Politico Gigantul media german Axel Springer, care deţine popularul tabloid german Bild şi...

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia

Fenomenul ireversibil care schimbă harta lumii: În România și Moldova va fi la fel ca în Italia sau Grecia Specialiștii au realizat o nouă hartă...

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.