X

Slovacia va introduce controale la frontieră

Slovacia va introduce controale la frontieră pentru perioada 24 mai – 8 iunie, din motive de securitate, pentru Forumul internaţional de securitate Globsec, ce va fi organizat la Bratislava, a anunţat miercuri Ministerul de Interne slovac, transmit agenţiile de presă TASR şi Reuters, potrivit agerpres.

Astfel, în perioada menţionată vor fi efectuate controale la graniţele Slovaciei cu Austria, Ungaria, Polonia şi Republica Cehă şi pe aeroporturile internaţionale din Slovacia.

Citeşte şi: Găgăuzii urăsc România și promit să lupte împotriva Unirii

Slovacia este membră a Uniunii Europene şi a spaţiului Schengen.

Printre participanţii la Forumul internaţional de securitate Globsec, organizat pe 29, 30 şi 31 mai, se vor afla preşedinta Slovaciei, Zuzana Caputova, preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, reprezentantul special al Uniunii Europene pentru dialogul Belgrad-Pristina, Miroslav Lajcak, secretarul general al OSCE, Helga Schmid, cancelarul austriac Karl Nehammer, premierul nord-macedonean Dmitar Kovacevski, ministrul afacerilor externe şi europene austriac Alexander Schallenberg, ministrul de externe ceh Jan Lipavsky, ministrul apărării suedez Pal Jonson.

Citeşte şi: Războiul din Ucraina a stimulat cheltuieli militare record la nivel mondial. Situația României – Black News

Tags: bratislavaForumul internaţional de securitate GlobsecSlovacia
Categorii: Externe