X

Slovacii S-AU SĂTURAT de corupţie. Mii de oameni au ieşit în stradă la un protest iniţiat de doi liceeni – VIDEO

Mii de persoane au participat luni seara la Bratislava la cel de-al treilea marş împotriva corupţiei, făcând apel la demisia mai multor oficiali guvernamentali de rang înalt, inclusiv ministrul de interne Robert Kalinak, relatează agenţia Xinhua.

Fluturând drapelele Slovaciei şi Uniunii Europene şi purtând o pancartă mare pe care scria ”Pas cu pas împotriva corupţiei”, protestatarii au defilat paşnic, fără incidente, în centrul vechi al oraşului.

”Nu suntem opoziţia, nu suntem media şi nu suntem obsedaţi de Kalinak. Vrem doar ca regulile să fie aplicate în mod egal pentru fiecare”, declara un elev de liceu şi coorganizator al marşului, Martin Hudec, în discursul său.

Citeşte şi: Boris Johnson îi linişteşte pe românii din UK: ‘Am fi NEBUNI să îi lăsăm să plece!’

Premierul slovac, Robert Fico, a salutat interesul tinerilor faţă de problemele publice şi s-a arătat disponibil de a crea condiţii corespunzătoare pentru ei pentru aprofundarea acestui interes. Ca reacţie la marş, Fico le oferă unor liceeni un stagiu la Academia Internaţională Anticorupţie (IACA), cu sediu în Austria.

Marşul anticorupţie a fost organizat de către doi elevi de liceu, Karolina Farska şi David Straka. Primul marş anticorupţie a avut loc pe 18 aprilie. Ambii liceeni consideră starea actuală de lucruri ca fiind intolerabilă şi un motiv important ce alimentează creşterea extremismului.

Tags: Academia Internaţională Anticorupţie (IACA)bratislavacoruptieDavid StrakaKarolina FarskaMartin HudecRobert FicoRobert KalinakSlovacia
Categorii: Diaspora