X

Slovenia şi Ungaria încep relaxarea măsurilor de izolare

Slovenia şi Ungaria au anunţat joi o relaxare, începând de luni, a restricţiilor impuse pentru încetinirea propagării pandemiei de COVID-19, excepţia făcând capitala ungară Budapesta din cauza numărului mare de contaminări înregistrate, potrivit France Presse şi agerpres.

Guvernul ungar autorizează redeschiderea teraselor restaurantelor, a băilor termale şi a muzeelor în aer liber în provincie, dând undă verde totodată antrenamentele sportivilor profesionişti.

Citește și: SUA a înregistrat 2500 de decese de coronavirus de ieri până azi

Regulile de distanţare socială şi purtarea obligatorie a măştilor în mijloacele de transport în comun, precum şi în magazine vor trebui însă respectate în continuare.

“Gradual, cu o agendă precisă şi cu respectarea specificului teritorial, viaţa în Ungaria poate reporni”, a declarat joi într-o conferinţă de presă Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban.

Aceste libertăţi regăsite nu se referă însă la Budapesta, capitala ţării unde se concentrează 70% din cele 2.700 de infecţii înregistrate în ţară, şi nici la persoanele vârstnice şi minorii şcolarizaţi care vor trebui să rămână acasă, a indicat Gulyas.

Ungaria, cu o populaţie de 9,8 milioane de locuitori, înregistrase până joi 312 decese din cauza noului coronavirus.

Reuniunile de peste 500 de persoane rămân interzise până la cel puţin 15 august şi numărul testărilor va creşte, a precizat guvernul.

Viktor Orban a suscitat un val de indignare în străinătate luna trecută, când parlamentul ungar i-a acordat dreptul de a guverna prin ordonanţe de urgenţă pe termen nelimitat în perioada de combatere a epidemiei de coronavirus.

Oraşul Budapesta este condus de un primar liberal de anul trecut, în urma înfrângerii în alegeri a partidului Fidesz al partidului premierului Viktor Orban.

La rândul său, Slovenia vecină intenţionează să ofere sportivilor profesionişti dreptul de a-şi relua activitatea şi să ridice restricţiile la deplasările interne pentru cei 2 milioane de locuitori ai săi.

Proprietarii de restaurantele şi administratorii barurilor vor avea dreptul să servească de luni clientela în exterior dacă respectă norme stricte sanitare, a afirmat guvernul sloven joi.

Citește și: Trump își reia vizitele electorale în SUA

Cea mai mare parte a bibliotecilor şi muzeelor vor putea să-şi primească din nou publicul, ca şi magazinele cu o suprafaţă mai mică de 400 de metri pătraţi şi saloanele de coafură.

Slovenia va organiza astfel revenirea unei părţi a elevilor la şcoală la jumătatea lunii mai, măsura vizând doar primele trei clase ale şcolii primare, precum şi pe elevii din anii terminali care au de susţinut examene. Ceilalţi vor trebui să aibă răbdare până în septembrie.

Slovenia a înregistrat joi peste 1.400 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 91 de decese.

Tags: budapestacoronaviruscovid-19FideszGergely GulyasizolaresloveniaUngariaViktor Orban
Categorii: Diaspora