
Alexandru Slusari, fost membru al Consiliului de Administrație al unei companii de stat, a cerut publicarea numelui companiilor de la care Energocom a achiziționat gaze naturale în perioada vara-toamna anului 2024. Activistul a făcut această declarație pe rețelele de socializare, subliniind că Agenția Proprietății de Stat întârzie lansarea licitației pentru selectarea unui administrator pentru SA Energocom și că se pare că încearcă să-și însușească competențele exclusive ale Consiliului de Administrație al companiei.
„Mă tem că în acest proces sunt implicate jocuri politice, lucru pe care l-am evitat până acum în activitatea Consiliului companiei”, a afirmat Slusari, potrivit safenews.md.
Citește și: Majoritatea moldovenilor susține aderarea țării la UE și doresc să participe la referendum (sondaj)
El a subliniat că, în perioada cât a fost membru al Consiliului, achizițiile de gaze s-au desfășurat transparen și au fost însoțite de comunicate de presă corespunzătoare.
Slusari a insistat asupra necesității de a publica numele tuturor companiilor care au furnizat gaze naturale pentru Energocom, precum și prețurile de achiziție odată ce procesul de achiziție pentru sezonul de încălzire se va finaliza.
“Trebuie să dezmințim mitul promovat de grupările politico-criminale conform căruia noi cumpărăm gaze rusești de la intermediari la un preț triplu”, a declarat el.
Citește și: Forbes: Gazprom devine cea mai neprofitabilă corporație rusă, cu pierderi nete record
El a adăugat că, deși Energocom poate avea aspecte care necesită îmbunătățiri, are dovezi clare că compania nu achiziționează gaze la prețuri exorbitante și organizează licitații transparente, cumpărând gaze la prețuri ce nu depășesc, iar adesea sunt chiar mai mici decât cele stipulate în contractul Moldovagaz cu Gazprom.
This post was last modified on 07/10/2024 19:17 19:17