Slusari nu încape de Alaiba: „Moldova are nevoie de un alt ministru al Economiei”

Publicat:

Slusari nu încape de Alaiba: „Moldova are nevoie de un alt ministru al Economiei”

Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, consideră că  „Moldova categoric are nevoie de alt ministru al economiei”, referindu-se la ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Citește și: Alaiba vrea să facă din antreprenoriat o „opțiune de carieră”


„Nu odată am scris despre acest lucru și ieri încă odată m-am convins. Omul este rupt de realitate și este axat pe obiective, care în prezent nu pot contribui absolut asupra salvării economiei”, a scris Slusari pe pagina sa de socializare.

De această dată, Slusari a criticat constatările lui Alaiba cu privire la faptul că Moldova încheie anul 2023 cu o creștere economică de 1,5%.

„Din punctul meu de vedere, este ridicol când ministrul Economiei  ne povestește cu atât patos despre lupta intransigentă cu patentarii și cartea reclamațiilor, în situația când economia națională este pe brânci. Eu am așteptat să aud de la Dumitru Alaiba măsurile pentru rezolvarea problemei deficitului imens al balanței comerciale, la care importuri aproape cu 2,5 ori depășesc exporturi.  Cum ar trebuie să fie stimulați și promovați producătorii autohtoni în dezvoltare și creare a locurilor noi de muncă aici acasă?”, a scris Slusari pe pagina sa de socializare.

De asemenea, fostul vicepreședinte al Parlamentului vorbește despre monopolizarea economiei și despre activitatea ineficientă a Consiliul Concurenței.

„Eram curios să ascult părerea ministrului despre relațiile supermarketurilor și furnizorilor de produse agroalimentare, mai ales cei din sectorul businessului mic și mijlociu. Voi ați castrat legea, care ar trebui să combată practici neloiale comerciale ale supermarketurilor în raport cu producători, care livrează marfa la ei. Ați aruncat din acest act normativ, care era absolut conform standardelor europene, plafonarea concretă a bonusurilor, care ritailuri pot cere de la furnizorii produselor agroalimentare”, a mai menționat Slusari.

La final, Slusari îl compară pe Alaiba cu  „medicul teoretician”, care greșește „diagnoza și tratează boala gravă cu aspirină”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe...

Meteorologii prognozează un weekend cu ploi și instabilitate atmosferică

Meteorologii prognozează un weekend cu ploi și instabilitate atmosferică Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță că ne așteaptă un weekend cu vreme instabilă. Vremea va...

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani Autorităţile ucrainene au anunţat vineri confiscarea unor sume de bani în...

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar În circa cinci miliarde de ani, Soarele va intra...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.