Soarta lui Carles Puigdemont se va decide vineri, 17 noiembrie

Publicat:

Prima audiere în faţa jurisdicţiei belgiene care va decide cu privire la punerea în executare a mandatului de arestare care îi vizează pe liderul catalan destituit, Carles Puigdemont, şi pe patru dintre foştii săi miniştrii, aflaţi la Bruxelles, a fost stabilită pentru vineri, 17 noiembrie, ora locală 14.00 (13.00 GMT), transmite luni AFP, citând o sursă judiciară, după cum relatează şi agerpres.

Audierea va avea loc în faţa Camerei de Consiliu, plasată sub autoritatea tribunalului de primă instanţă neerlandofon din Bruxelles.


Ea se va desfăşura cu uşile închise, conform procedurii uzuale.

Citeşte şi: Luare de ostatici într-un centru pentru protecţia copiilor din Germania

Cei cinci foşti oficiali catalani s-au predat duminică dimineaţa poliţiei judiciare federale din Bruxelles, unde au fost reţinuţi şi ulterior eliberaţi condiţionat de judecătorul de instrucţie.

Carles Puigdemont şi cei patru foşti miniştri au interdicţie de a părăsi teritoriul belgian, trebuie să aibă o adresă fixă şi vor fi obligaţi să se prezinte ‘personal’ la orice convocare din partea justiţiei şi poliţiei, a precizat Parchetul din Bruxelles.

Camera de Consiliu urma să se pronunţe în următoarele 15 zile cu privire la punerea în execuţie a mandatelor de arestare emise vineri seara de justiţia spaniolă pentru ‘răzvrătire împotriva statului, rebeliune, deturnare de fonduri publice şi nesupunere faţă de autoritate’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.