Social-democraţii europeni, deschiși la participarea Marii Britanii la viitoarele alegeri UE

Publicat:

Social-democraţii europeni ar putea fi deschişi la participarea Marii Britanii la alegerile europene programate pentru luna mai, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Udo Bullmann, liderul grupului S&D din Parlamentul European, a sugerat că Marea Britanie ar trebui să organizeze un al doilea referendum, dacă parlamentul rămâne blocat privind modul de a părăsi Uniunea Europeană.


Citește și : Regele Salman al Arabiei Saudite respinge decizia lui Trump privind Platoul Golan

“Dar este de asemenea dreptul lor inalienabil de a participa la alegerile pentru Parlamentul European”, a declarat el pentru dpa.

Atâta timp cât Marea Britanie rămâne membră a UE, “nu există alternativă” în conformitate cu legea UE, a adăugat el.

Aceste comentarii îi plasează pe social-democraţii europeni în contradicţie cu principalul grup din PE, Partidul Popular European (PPE), comentează dpa. Manfred Weber, liderul grupului PPE din PE, a respins sâmbătă cu fermitate ideea ca Marea Britanie să participe la viitoarele alegeri europene.

“Dacă o ţară vrea să părăsească UE, atunci nu mai poate avea nicio influenţă în modelarea Uniunii”, a declarat Weber la Nurnberg.

Citește și : Principalii trei candidaţi în cursa prezidenţială din Ucraina au votat

Marea Britanie urmează să părăsească blocul comunitar pe 12 aprilie, dacă parlamentul nu va solicita o amânare pe termen mai lung care ar putea obliga ţara să ia parte la alegerile europene din mai. O eventuală cerere de amânare suplimentară a Brexitului ar trebui să fie aprobată de cele 27 de state rămase în UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.