Socialiștii cer lichidarea ANRE

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) cere lichidarea Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).

Citește și: Grosu despre moțiunea de cenzură a socialiștilor: „Moldovenii sunt șantajați de prietenii lor”

„Cerem lichidarea acestui organ inutil, care profită pe seama noastră și își bate joc de oameni”, a declarat liderul socialiștilor, Igor Dodon, în contextul protestului organizat astăzi în fața sediului ANRE.

Tot astăzi, socialiștii au anunțat că pregătesc o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Recean și cer alegeri parlamentare anticipate. Socialiștii invocă incapacitatea Cabinetului de miniștri condus de Dorin Recean „de a întreprinde măsuri eficiente pentru protejarea cetățenilor și economiei țării în condițiile crizei continue din sectorul energetic”.

Precizăm că, astăzi, ANRE a dispus majorarea tarifelor la gaz.  Începând cu data de 1 decembrie, consumatorii casnici vor achita un tarif de 16,74 lei pentru metrul cub de gaz.

Mai precizăm că, pentru săptămâna viitoare, au fost anunțate audieri publice parlamentare în legătură cu situația în domeniul energetic, inclusiv tarifele la gaz. La audieri vor participa reprezentanții instituțiilor și întreprinderilor de profil.

Tags: ANREdemisiePSRMtarif gaz
Știrile zilei