X

Socialistul Arauz şi conservatorul Lasso, în turul al doilea al prezidenţialelor din Ecuador

Socialistul Andrés Arauz şi conservatorul Guillermo Lasso se vor confrunta în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Ecuador pe 11 aprilie, potrivit sondajelor la ieşirea din secţiile de votare publicate duminică la finalul unor alegeri marcate de măsuri sanitare împotriva COVID-19, notează AFP, potrivit agerpres.  

Economistul Andrés Arauz, urmaşul spiritual al fostului preşedinte Rafael Correa (2007-2017), a obţinut între 34,9% şi 36,2% din voturi, iar fostul bancher de dreapta Guillermo Lasso între 21% şi 21,7%, conform acestor sondaje realizate de institutele Cedatos şi Clima Social.

Citește și : Moussa Faki Mahmat, reales preşedinte al Comisiei Uniunii Africane

Yaku Perez, un lider indigen de stânga care se opune correismului, este dat pe locul trei având între 16,7% şi 18% din voturile în scrutinul prezidenţial la care au participat un număr record de 16 candidaţi.

Cu toate acestea, Andrés Arauz a revendicat imediat “victoria”.

“Am câştigat! Triumf zdrobitor în toate regiunile frumoasei noastre ţări. Victoria noastră este de 2 la 1 în faţa bancherului”, a postat pe Twitter economistul de stânga, îndemnând, totuşi, la aşteptarea “rezultatelor oficiale pentru a sărbători” rezultatul.

Guillermo Lasso, liderul opoziţiei de dreapta, a candidat pentru a treia oară la alegerile prezidenţiale.

În 2017, a pierdut cu două puncte în turul al doilea în faţa astăzi impopularului Lenin Moreno care a întors spatele correismului şi îşi va încheia mandatul de patru ani pe 24 mai.

Citește și : Iordania redeschide gradual şcolile

Duminică, 13,1 milioane de alegători au fost, de asemenea, chemaţi la urne pentru a desemna cei 137 de deputaţi ai parlamentului unicameral.

Lungi cozi s-au format în faţa secţiilor de votare, înainte de închiderea lor la ora 17:00 (22:00 GMT), din cauza măsurilor sanitare impuse împotriva coronavirusului, forţele de ordine permiţând accesul a 10 persoane în acelaşi timp.

Tags: Andrés Arauzcovid-19ecuadorGuillermo Lassoprezidenţiale
Categorii: Știrile zilei