Socor: R. Moldova poate ADERA la UE împreună cu Transnistria

Publicat:

R. Moldova poate ADERA la UE împreună cu Transnistria

Aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană (UE) în două etape ar fi o ideea foarte practică și sănătoasă, ținând cont că raioanele de est ale R. Moldova sunt încă controlate de un regim separatist loial Moscovei. Bruxellesul mizează pe faptul că locuitorii din stânga Nistrului vor susține cu timpul aderarea la UE, pe măsură ce vor conștientiza avantajele de pe urma procesului de integrare. Un rol important în această „conștientizare” o va avea Holdingul „Șheriff” al lui Victor Gușan, care câștigă foarte bine din relația cu UE, a declarat analistul Fundației Jamestown, Vladimir Socor, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal Tv.

Citeşte şi: Luna se micșorează și au loc cutremure foarte puternice


Potrivit lui Socor, UE tolerează câștigurile pe care le are Holdingul „Sheriff” în regiunea transnistreană, dar vede acest lucru mai mult ca pe un fel de schimb cu Tiraspolul, din care rezultă pace și o oarecare stabilitate în zonă.

„Sheriff” câștigă foarte bine din relația sa cu UE. Asta este realitatea. Putem să privim această relație și ca pe un fel de bacșiș sau ca pe un fel de motivație economică pe care UE le-o acordă celor din Transnistria, pentru ca să mențină lucrurile în liniște și să înțeleagă, cu timpul, că au interesul să intre în UE împreună cu R. Moldova. Este o abordare foarte sănătoasă. Și mie mi-a trebuit ceva timp ca să înțeleg această abordare și să o apreciez la justa ei valoare”, a subliniat Vladimir Socor.

Totuși, principala condiție pentru a păstra pacea și stabilitatea din regiune este ca armata rusă fie ținută departe de Odesa. „Deci, deocamdată avem liniște cu condiția, repet, ca armata rusească să nu se apropie de Odesa. Situația actuală este în favoarea R. Moldova. Integrarea R. Moldova în UE în două etape, așa cum preconizează conducerea de la Chișinău, cred că este o idee practică și o idee care poate fi dusă la îndeplinire fără zguduiri și fără conflicte armate. Dar, repet, condiția este să se mențină izolarea fizică a Transnistriei de Rusia. Condiția este ca Ucraina să reziste pe termen nedefinit”, a punctat analistul.

R. Moldova poate ADERA la UE împreună cu Transnistria

Vladimir Socor insistă că diferendul transnistrean trebuie să fie rezolvat doar în funcție de interesele Chișinăului și nu de sfârșitul războiului din Ucraina, așa cum afirmă unele voci.

„E o greșeală să se afirme că rezolvarea conflictului din Transnistria va depinde de deznodământul războiului din Ucraina. Nu, rezolvarea trebuie să depindă numai de interesele R. Moldova”, a conchis Socor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rechini, testați pozitiv la cocaină 

Rechini, testați pozitiv la cocaină  Rechini din apele de coastă ale oraşului brazilian Rio de Janeiro au fost testaţi pozitivi la cocaină, informează Reuters. Aceşti prădători...

Mai multe garaje au fost demolate la Chișinău

Mai multe garaje au fost demolate la Chișinău Mai multe garaje au fost demolate astăzi din sectorul Centru al capitalei. Pretura de sector a...

Trump, furibund împotriva Kamalei Harris: O nebună radicală de stânga, vrea “execuţia bebeluşilor”

Trump, furibund împotriva Kamalei Harris: O nebună radicală de stânga, vrea "execuţia bebeluşilor" Donald Trump a lansat miercuri un atac de o violenţă rară împotriva...

Doi bărbați achitați în prima instanță – recunoscuți vinovați de Curtea de Apel Chișinău

Doi bărbați achitați în prima instanță – recunoscuți vinovați de Curtea de Apel Chișinău Judecătorii de la Curtea de Apel Chișinău au admis apelul procurorilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.