
Șoferii care comit încălcări ale regulilor de circulație în Moldova cu vehicule înmatriculate în alte state vor fi sancționați. Autoritățile vor putea identifica conducătorii auto și să notifice contravențiile chiar dacă mașina este înregistrată peste hotare.
Citește și: Vartic nu poate fi demis din Consiliul raional. Și-a luat concediu academic
Potrivit Știri.md, un proiect de modificare a Codului contravențional, care introduce acest mecanism, urmează să fie examinat în ședința Guvernului de miercuri.
Documentul introduce un instrument procedural nou, numit „aviz de încălcare a normelor de circulație”. Prin acest aviz, persoana vizată va fi informată despre contravenție și va trebui să comunice identitatea conducătorului auto dacă nu coincide cu proprietarul vehiculului.
Avizul poate fi transmis prin poștă sau electronic, iar notificarea în cazul vehiculelor străine se va face și cu sprijinul autorităților din alte state.
This post was last modified on 09/03/2026 16:12 16:12