Şoferii Uber din New York intră în grevă pentru a protesta faţă de condiţiile de angajare

Publicat:

Şoferii Uber Technologies din New York vor intra în grevă săptămâna viitoare, cu puţin timp înainte de listarea la bursă a companiei, pentru a protesta faţă de condiţiile de angajare considerate nedrepte, potrivit unui sindicat al taximetriştilor, transmite Reuters, potrivit news.ro .

Protestul scoate în evidenţă dificultatea Uber de a găsi o soluţie de reducere a costurilor legate de şoferi, pentru a deveni profitabilă, concomitent cu acordarea unor câştiguri suficiente şoferilor pentru a le menţine serviciile.


Citește și : Volodimir Zelenski, despre obținerea cetățeniei ruse: Căutăm un răspuns la decizia lui Vladimir Putin

Şoferii Uber, ca şi cei ai Lyft şi ai altor companii care utilizează aplicaţii pentru ride-hailing, vor fi în grevă miercuri, timp de două ore.

Uber anticipează că va stabili joi preţul ofertei publice iniţiale, urmând ca acţiunile să intre vineri la tranzacţionare la bursa din New York.

Şoferii din New York se vor alătura în acest fel colegilor lor din San Francisco, Chicago, Los Angeles, San Diego, Philadelphia şi Washington, D.C., care vor intra în grevă.

Alianţa Taximetriştilor din New York a anunţat că şoferii cer siguranţa locurilor de muncă, venituri din care să poată trăi şi o limită pentru sumele pe care companiile de ride-hailing le pot colecta de pe urma curselor.

“Uber susţine că suntem contractori independenţi chiat dacă ne stabileşte tarifele şi ne controlează ziua de muncă. Directorii Uber se îmbogăţesc din munca noastră. Ar trebui să ne trateze cu respect. Vom intra în grevă pentru a da mesajul că şoferii vor continua să se ridice”, a declarat Sonam Lama, membru al Alianţei şi şofer al Uber din 2015.

Uber a avertizat în prospectul ofertei publice iniţiate că afacerile sale vor fi afectate dacă şoferii vor fi incluşi în categoria de angajaţi în loc de contractori independenţi.

Citește și : Kim Jong Un a supervizat tirurile cu mai multe rachete (KCNA)

Compania speră să fie evaluată la 80,5 miliarde dolari – 91,5 miliarde de dolari. În primul trimestru din 2019, Uber a înregistrat pierderi.

Reprezentanţii Uber nu au fost disponibili pentru comentarii.

Lyft a anunţat într-un comunicat că în ultimii doi ani câştigul pe oră al şoferilor a crescut. ”Peste 75% dintre şoferi conduc sub 10 ore pe săptămână pentru a-şi suplimenta slujbele deţinute. În medie, şoferii la nivel naţional câştigă peste 20 de dolari pe oră”, potrivit Lyft.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Circa 60 de case vor fi eficientizate energetic cu sprijinul FEERM

Circa 60 de case vor fi eficientizate energetic cu sprijinul FEERM Aproximativ 60 de case vor fi eficientizate energetic, anunță Centrul Național pentru Energie Durabilă...

Statele americane care vor decide câştigătorul în cursa pentru Casa Albă

Statele americane care vor decide câştigătorul în cursa pentru Casa Albă În doar o lună, aproximativ 150 de milioane de americani vor vota pentru Kamala...

Microbuze ticsite cu lemne fără acte de proveniență, stopate la Leova

Microbuze ticsite cu lemne fără acte de proveniență, stopate la Leova În zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Leova au fost înregistrate trei...

Studierea noilor terapii personalizate împotriva cancerului ar putea ‘transforma’ modul de tratare a bolii

Studierea noilor terapii personalizate împotriva cancerului ar putea 'transforma' modul de tratare a bolii Oamenii de ştiinţă au început un studiu clinic pe scară largă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.