
Șoferul, care la 18 ianuarie curent a accidentat mortal o persoană la o trecere de pietoni din orașul Drochia, a fost plasat în arest preventiv.
Citește și: A prejudiciat statul cu 25 de milioane. Directorul unei firme de construcții – pe banca acuzaților
Procuratura raionului Drochia a pornit o cauză penală pentru încălcarea regulilor de securitate a circulației de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare care a cauzat din imprudență decesul unei persoane.
Potrivit acuzării, în seara zilei de 18 ianuarie, învinuitul a încălcat Regulamentului Circulației Rutiere și a tamponat un pieton – un bărbat de 74 de ani, care traversa carosabilul regulamentar, pe trecerea de pietoni.
În rezultatul leziunilor corporale suportate, victima a decedat la spital. Șoferul a fost reținut a doua zi și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.