Şoferul lui Pablo Neruda, cel care a susţinut ipoteza asasinatului marelui poet, a murit la 77 de ani

Publicat:

Fostul şofer al lui Pablo Neruda, a cărui mărturie a fost decisivă pentru a susţine teza asasinării în 1973 a laureatului Premiului Nobel pentru Literatură, a murit la vârsta de 77 de ani în Chile, a anunţat miercuri Partidul comunist chilian, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Mărturia lui Manuel Araya, gestiunea sa şi curajul său au fost determinante pentru existenţa elementelor care au dat naştere plângerii pentru moartea poetului pe care Partidul a prezentat-o împreună cu familia sa”, a indicat Partidul comunist într-un comunicat, precizând că fostul şofer a murit marţi în oraşul San Antonio, la vest de Santiago de Chile.


Citeşte şi: Europa îşi reduce dependenţa de petrolul rusesc – Black News

Ipoteza asasinării poetului în 1973 a apărut în 2011 după dezvăluirile lui Manuel Araya, pe atunci tânăr activist pe care Partidul comunist chilian îl numise ca asistent şi şofer al scriitorului, el însuşi membru al partidului.

Până atunci, varianta oficială era că poetul a murit pe 23 septembrie 1973 de cancer de prostată.

Potrivit acestei teorii, care nu a fost elucidată ştiinţific, Pablo Neruda ar fi murit după o injecţie misterioasă făcute cu o zi înainte de plecarea sa în Mexic, unde plănuia să plece în exil pentru a conduce opoziţia la regimul Pinochet (1973-1990).

“Neruda era un pericol pentru Pinochet (…) Pinochet nu era interesat de faptul ca (Neruda) să părăsească ţara oricare ar fi fost motivul”, a declarat Manuel Araya în februarie pentru a insista asupra versiunii asasinatului.

Deşi a susţinut teza asasinatului timp de aproape patru decenii, abia în iunie 2011 Partidul comunist a cerut o anchetă judiciară care a făcut posibilă exhumarea şi analizele toxicologice.

Citeşte şi: Două companii americane au primit aprobarea finală pentru a comercializa carne cultivată în laborator – Black News

Cu toate acestea, grupul de experţi care a anchetat asupra morţii misterioase a laureatului Premiului Nobel pentru Literatură în 1971 nu a putut stabili dacă moartea lui a fost provocată de otravă.

Bacteria care provoacă botulismul “era prezentă la momentul morţii sale, dar încă nu ştim de ce. Ştim doar că ea nu trebuia să fie acolo”, au declarat Hendrik şi Debi Poinar de la Universitatea McMaster din Canada, ambii membri ai comisiei care, în februarie, şi-a prezentat concluziile judecătorului chilian însărcinat cu cazul. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Afirmaţiile privind posibila ingerință a Rusiei în alegerile din Regatul Unit sunt ‘foarte îngrijoratoare’ (vicepremier)

Afirmaţiile privind posibila ingerință a Rusiei în alegerile din Regatul Unit sunt 'foarte îngrijoratoare' (vicepremier) Presupusul amestec al Rusiei în viitoarea campanie electorală generală din...

Viktor Orban anunţă o noua alianţă a partidelor europene de extrema dreaptă

Viktor Orban anunţă o noua alianţă a partidelor europene de extrema dreaptă Premierul ungar Viktor Orban a anunţat duminică la Viena o alianţă cu...

Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Rezina a murit strivit de un tractor

Un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din Rezina a murit strivit de un tractor Un bărbat a murit, după ce a fost strivit...

5 diete sănătoase cu care poți slăbi și preveni bolile

5 diete sănătoase cu care poți slăbi și preveni bolile Dacă îți dorești să scapi de kilogramele în plus, sfatul specialiștilor este să eviți dietele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.