Șoferul ucigaș din Melbourne și-a aflat sentința: Tot restul vieții va sta în spatele gratiilor!

Un şofer dezaxat care a ucis şase oameni în ianuarie 2017 la Melbourne intrând cu maşina în mulţime a fost condamnat vineri la închisoare pe viaţă pentru gestul său, considerat una din cele mai grave crime în masă din istoria Australiei, relatează AFP, potrivit agerpres.

James Gargasoulas, în vârstă de 29 de ani, a fost perfect conştient de ce face, deşi luase metamfetamină, a afirmat judecătorul Mark Weinberg de la Curtea supremă a statului australian Victoria.

Citește și: Chiar dacă Trump a anunțat retragerea totală, SUA mențin 200 de soldați în Siria

Martori au relatat atunci cum “zburau corpuri prin aer” şi trecători panicaţi fugeau încercând să scape de maşina furată cu care tânărul intrase în plină viteză într-o zonă pietonală din metropola din sudul Australiei. Între cei şase morţi s-au numărat un bebeluş de trei luni şi o fetiţă de 10 ani, iar alte 27 de persoane au fost rănite.

Poliţia a exclus rapid orice legătură cu terorismul.

Citește și: Fiii lui El Chapo sunt inculpați și ei pentru trafic de droguri

Gargasoulas, care suferă de schizofrenie paranoidă rezistentă la tratament, dar a fost declarat apt de proces, şi-a recunoscut crimele, însă s-a declarat nevinovat.

Tags: australiaJames GargasoulasmelbournemetamfetaminăVictoria
Categorii: Știrile zilei