Sofia pune degetul pe rană: Mai sunt ţări în UE care consideră că Bulgaria şi România nu-şi au locul în Schengen

Publicat:

Ministrul bulgar de externe, Ekaterina Zaharieva, a cărei ţară deţine preşedinţia semestrială prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, şi-a exprimat speranţa ca până la sfârşitul anului în curs Bulgaria să devină membră a spaţiului Schengen, într-un interviu acordat agenţiei bulgare de presă BTA. Zaharieva menţionează în acest context că mai sunt ţări în UE care consideră că Bulgaria şi România nu-şi au locul în Schengen, transmite agerpres.

Şefa diplomaţiei bulgare abordează între altele în interviul pentru BTA problema aderării la spaţiul fără frontiere Schengen, afirmând că se aşteaptă ca în 2018 să se renunţe la graniţele aeriene şi maritime.


Citeşte şi: Cel puţin 13 oameni au murit în urma alunecărilor de teren din California

“Să fim realişti, mai sunt ţări în UE care consideră că Bulgaria şi România nu-şi au locul în Schengen”, notează ministrul bulgar. “Cel mai recent vot din Parlamentul European a arătat că aceşti sceptici devin tot mai puţini, dar nu putem fi absolut siguri că-şi vor schimba părerea în următoarele şase luni”, mai spune Zaharieva.

Potrivit ministrului bulgar de externe, viitoarele preşedinţii ale UE, inclusiv cea bulgară, trebuie să reconstruiască încrederea în ideea europeană, pe fondul Brexitului şi al euroscepticismului, ceea ce nu va fi posibil decât prin dialog deschis, inclusiv cu cei care şi-au pierdut încrederea într-o Europă unită.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.