X

Un soldat turc a fost ucis în cea ce-a treia zi a ofensivei Ankarei contra YPG

Un soldat turc a fost ucis luni în Siria, prima victimă de partea turcă înregistrată în cea ce-a treia zi a ofensivei Ankarei contra luptătorilor kurzi din nordul Siriei, a anunţat armata, citată de AFP.

“Unul dintre soldaţii noştri eroici a murit ca martir în timpul confruntărilor” cu miliţia kurdă siriană “Unităţile de apărare a Poporului (YPG)”, considerată de Ankara drept “teroristă”, la sud-est de oraşul de graniţă Gulbaba, a anunţat armata turcă într-un comunicat, conform agerpres.

Intitulată “Ramura de măslin”, ofensiva, lansată sâmbătă de armata turcă şi efectuată cu rebelii sirieni pro-Ankara, vizează dislocarea YPG din regiunea Afrin, de la graniţa cu Turcia. Este cea de-a doua intervenţie turcă în Siria de la începutul războiului, în 2011.

Citește și : SUA doresc inspecţii mai riguroase pentru transportul aerian de mărfuri provenind din Orientul Mijlociu

Circa 72 de militari turci au fost ucişi în precedenta operaţiune, numită “Scutul Eufratului”, între august 2016 şi martie 2017.

În afara soldatului turc, de sâmbătă, de la începutul ofensivei, cel puţin 54 de luptători, dintre care 26 kurzi şi 19 rebeli sirieni pro-Ankara, au fost ucişi, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Conform sursei citate, 22 de civili şi-au pierdut viaţa în aceeaşi perioadă, Ankara negând însă uciderea civililor şi denunţând o “propagandă” a YPG.

Tags: AfrinankarasiriasoldatturciaYPG
Categorii: Sinteze