Soldaţi americani la Kabul pentru a contribui la evacuarea personalului diplomatic şi a altor civili din capitala afgană

Publicat:

Soldaţii americani au început să sosească la Kabul pentru a contribui la evacuarea personalului diplomatic şi a altor civili din capitala afgană, după ce rebelii talibani au preluat controlul în tot mai multe oraşe, pe fondul retragerii forţelor internaţionale, relatează sâmbătă agenţia Reuters, potrivit agerpres.

Circa 3000 de soldaţi americani, puşcaşi marini şi infanterişti, vor ajunge la Kabul până duminică seara, a menţionat sub acoperirea anonimatului un oficial american.


Citește și : Primele efecte pozitive ale măsurilor lui Biden: A scăzut numărul copiilor care suferă de foame

De asemenea, un contingent de infanterie va fi transferat în Kuweit de la Fort Bragg, din statul american North Carolina, pentru a putea interveni la Kabul ca forţă de reacţie rapidă pentru securitate, în cazul în care va fi necesar, a precizat Pentagonul.

Există temeri că talibanii ar putea încerca să atace Kabulul peste câteva zile, potrivit unui oficial american din sfera apărării.

“Kabulul nu este într-o situaţie de ameninţare iminentă în momentul de faţă, dar, evident, dacă vedem ce fac talibanii, observăm că încearcă să izoleze capitala”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Unele ambasade au început să ardă materiale “sensibile” înainte de evacuare, au afirmat diplomaţi. Ambasada SUA din Kabul şi-a informat personalul că are la dispoziţie un incinerator pentru a distruge materiale ca documente şi dispozitive electronice, pentru a “reduce volumul de material sensibil de pe proprietate”, conform unei note la care Reuters a avut acces.

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat pe de altă parte că situaţia din Afganistan “scapă de sub control” şi a îndemnat toate părţile să facă mai mult pentru a-i proteja pe civili. “Este momentul să se evite un război civil prelungit sau izolarea Afganistanului”, a subliniat el în faţa presei la New York.

Guterres s-a declarat totodată “îngrozit” vineri de informaţiile privind încălcarea drepturilor afganilor de către talibani, care “impun restricţii severe drepturilor omului în zonele pe care le controlează”.

Citește și : BBC denunţă o ‘atingere la libertatea presei’ după expulzarea uneia dintre corespondetele sale în Rusia

Circa 241.000 de oameni au fugit deja din calea avansului rebelilor, a precizat secretarul general al ONU, care a calificat situaţia din Afganistan drept o “tragedie inimaginabilă”.

La Kabul, mulţi afgani fac provizii de orez şi alte alimente, precum şi de articole de prim ajutor, iar cererile de viză la ambasade sunt de ordinul zecilor de mii, au spus localnici şi oficiali.

Dintre marile oraşe din Afganistan, guvernul mai deţine controlul, pe lângă Kabul, în Mazar-i-Sharif, în nord, şi în Jalalabad, în apropiere de graniţa cu Pakistanul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI) pentru a...

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.