X

Soldaţii ucraineni au întărit apărarea în jurul Kievului, în timp ce bombardamente au avut loc în zone din apropiere

Soldaţii ucraineni au întărit duminică apărarea în jurul Kievului, săpând tranşee, blocând drumuri şi colaborând cu unităţi de apărare civilă, în timp ce forţele ruseşti au bombardat zona înconjurătoare şi au atacat oraşele şi satele din apropiere, relatează Reuters, potrivit agerpres

În timp ce forţele armate şi voluntari civili săpau tranşee, mii de oameni continuau să încerce să fugă din oraşul de 3,4 milioane de locuitori, pe măsură ce se răspândeau temerile privind un atac la scară largă.,

Citește și : Peste 200 de copii evacuaţi de la un orfelinat din Zaporojie au sosit în Liov

Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie şi şi-a concentrat cele mai puternice atacuri în sudul şi estul ţării, asediind oraşe precum Mariupol şi Harkov cu focuri de artilerie şi atacuri aeriene şi provocând pagube şi victime importante.

Kievul a fost ferit până acum de bombardamente grele, dar lupte intense au avut loc în oraşele şi satele din jur, iar Ministerul rus al Apărării a publicat duminică imagini cu unele dintre vehiculele sale militare cu şenile care se deplasează în apropierea capitalei.

O înregistrare video furnizată de forţele ucrainene, realizată sâmbătă în regiunea Kiev, arată eforturile ucrainenilor de a apăra capitala: saci de nisip şi plăci de beton au fost îngrămădite pe un drum principal, în timp ce soldaţii ucraineni verificau cu atenţie maşinile care treceau.

O stradă mai mică era blocată cu capcane metalice pentru tancuri şi fuseseră instalate poziţii de mitraliere. Cocteiluri Molotov zăceau pe marginea drumului, în timp ce civilii jurau să se alăture luptei pentru a proteja Kievul.

”Suntem echipaţi 100%”, a declarat un soldat neidentificat în înregistrare. ”Poziţiile sunt pregătite, le-am echipat şi aşteptăm doar să ne întâlnim aici… Victoria va fi a noastră”.

Citește și : Autorităţile din Mariupol anunţă o nouă încercare de evacuare a circa 400.000 de locuitori blocaţi în încercuirea forţelor ruse

În Irpin, un oraş situat la aproximativ 25 de kilometri nord-vest de Kiev, femei şi copii care fugeau din calea confruntărilor armate din zonă au fost nevoiţi să se adăpostească în timp ce rachete au lovit în apropiere, au declarat pentru Reuters martori.

Rusia numeşte acţiunile sale în Ucraina o ”operaţiune specială” care nu este concepută pentru a ocupa un teritoriu, ci pentru a distruge capacităţile militare ale vecinului său şi pentru a captura ceea ce ea consideră naţionalişti periculoşi.

Tags: cocteiluri MolotovharkovkievMariupolrusiaucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina