Soldatul care a dezertat în Coreea de Sud este fiul unui general al Phenianului

Publicat:

Soldatul nord-coreean care a dezertat în Coreea de Sud sub o ploaie de gloanţe anul trecut este fiul unui general, a relatat luni o publicaţie japoneză, citată de AFP. El spune că majoritatea contemporanilor săi nu simt niciun fel de loialitate faţă de Kim Jong-Un, conform aceluiaşi ziar.

Trecerea sa spectaculoasă a frontierei prin localitatea Panmunjom (Zona demilitarizată /DMZ/), care divizează peninsula, a devenit cunoscută întregii lumi. Oh Chong Song a fost spitalizat în stare gravă, relatează şi agerpres.


Citeşte şi: Rusia nu renunţă la Insulele Kurile

Se întâmplă rar ca un soldat nord-coreean să dezerteze prin Panmunjom, destinaţie turistică majoră şi singurul punct de control la frontieră, unde armatele celor două Corei stau faţă în faţă.

Oh Chong Song (25 de ani) este fiu de general, a anunţat luni publicaţia japoneză Sankei Shimbun, explicând că este vorba de primul interviu acordat de acesta.

În pofida condiţiilor de viaţă privilegiate, acest soldat – care s-a prezentat ca provenind din ‘clasa superioară’ – a explicat că nu a simţit nicio datorie de loialitate faţă de regimul nord-coreean.

‘În Coreea de Nord, oamenii, în special generaţiile tinere, sunt indiferenţi unul faţă de altul, faţă de politică şi conducătorii lor, nu există niciun sentiment de loialitate’, a spus el, conform AFP.

El s-a declarat ‘indiferent’ faţă de regimul lui Kim Jong-Un, al treilea din dinastia care se află la conducerea Coreei de Nord.

‘Probabil, 80% din generaţia mea sunt indiferenţi şi nu au niciun sentiment de loialitate’, adaugă el.

Fostul soldat a negat informaţiile apărute în presa sud-coreeană că ar fi căutat pentru crimă în ţara sa.

Conform celor publicate de Sankei, el a consumat alcool după o dispută cu amicii săi. Revenind la post, a depăşit punctul de control şi i-a fost teamă că ar putea să fie executat pentru aceasta, decizând să-şi continue drumul.

Citeşte şi: Lider al unui cartel mexican de droguri, MORT în închisoare

‘Mi-a fost teamă că voi fi executat dacă mă întorc, aşa că am trecut graniţa’, a adăugat el, afirmând că nu regretă că a dezertat.

Identitatea sa a fost confirmată de către serviciile de informaţii japoneze, potrivit ziarului, care publică un scurt video în care presupusul transfug apare într-o jachetă neagră şi vorbeşte cu un uşor accent nord-coreean. Faţa nu i se vede.

Ministerul sud-coreean pentru Unificare a refuzat orice comentariu pe acest subiect.

Lee Cook-jong, medicul sud-coreean care i-a acordat îngrijiri după trecerea frontierei, a relatat luna trecută că acesta şi-a găsit un loc de muncă şi şi-a cumpărat un autoturism.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Circulația transportului de mare tonaj pe străzile din municipiul Chișinău, interzisă în zilele cu temperaturi caniculare

Circulația transportului de mare tonaj pe străzile din municipiul Chișinău, interzisă în zilele cu temperaturi caniculare Circulația mijloacelor de transport de mare tonaj este interzisă...

Primarul Kievului anunță o zi de doliu în oraș, după atacul asupra unui spital de copii

Primarul Kievului anunță o zi de doliu în oraș, după atacul asupra unui spital de copii Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a anunțat o zi de...

Contracte directe între apartamente și operatorii de alimentare centralizată cu energie termică

Contracte directe între apartamente și operatorii de alimentare centralizată cu energie termică Locuințele care vor fi construite în localitățile cu sistem de alimentare centralizată cu...

Director UNICEF, după atacul din Ucraina: Încă o dovadă brutală a faptului că nicăieri copiii nu sunt în siguranţă

Director UNICEF, după atacul din Ucraina: Încă o dovadă brutală a faptului că nicăieri copiii nu sunt în siguranţă Directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.