X

Un solicitant de azil care a atacat cu cuţitele două persoane la un centru pentru refugiaţi din Elveţia, ucis de poliţie

Un refugiat în vârstă de 38 de ani din Sri Lanka a fost împuşcat mortal de poliţiştii elveţieni, sâmbătă, după ce a atacat cu cuţitele alţi doi refugiaţi, informează swissinfo.ch, citat de news.ro

Poliţiştii au fost chemaţi la centrul pentru refugiaţi din localitatea Brissago pentru a interveni după izbucnirea unor incidente, noaptea trecută.

Ei au escortat în clădire doi refugiaţi, însă aceştia au fost atacaţi de bărbatul în vârstă de 38 de ani care agita două cuţite. Unul dintre poliţişti şi-a scos atunci arma şi a tras asupra refugiatului din Sri Lanka. Refugiatului i s-a acordat primul ajutor, însă el nu a mai putut fi salvat.

Nimeni altcineva nu a fost rănit.

Centrul pentru refugiaţi adăposteşte câteva zeci de persoane.

Ministerul Public elveţian a deschis o anchetă.

Tags: anchetaElvetiaimpuscatrefugiatSri Lanka
Categorii: Diaspora