Solistul trupei italiene Maneskin, câştigătoarea concursului Eurovision, se va supune unui test antidrog

Publicat:

Solistul trupei italiene Maneskin, câştigătoarea celei de-a 65-a ediţii a concursului Eurovision, se va supune unui test antidrog după un comportament semnalat ca fiind suspect în timpul competiţiei muzicale, au anunţat duminică organizatorii concursului, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Grupul a respins ferm acuzaţiile de consum de droguri, iar cântăreţul în cauză (Damiano David) se va supune în mod voluntar testării la întoarcerea în ţară”, a declarat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) într-un comunicat.


Citește și : Preşedintele Braziliei, amendat după ce a participat la o ‘baie de mulţime’

“Au cerut chiar ei noaptea trecută, însă acest lucru nu a putut fi organizat imediat de EBU”, se precizează în comunicat.

Damiano David va fi supus unui test antidrog la întoarcerea în Italia, după controversa provocată de un videoclip devenit viral în care poate fi văzut aplecându-se şi atingând masa cu nasul în plină competiţie, sâmbătă la Rotterdam, imagini care au fost văzute în direct în întreaga lume.

Cântăreţul a fost întrebat despre incident în timpul conferinţei de presă a trupei câştigătoare şi a explicat că s-a aplecat pentru că chitaristul Thomas Raggi tocmai spărsese un pahar.

“Nu consum droguri. Vă rog, băieţi. Nu spuneţi asta. Fără cocaină. Vă rog să nu spuneţi asta”, a răspuns Damiano David.

Grupul a scris apoi pe contul său de Instagram: “Suntem pregătiţi să ne supunem testelor deoarece nu avem nimic de ascuns”. “Suntem cu adevărat şocaţi pentru că unii spun că Damiano consumă droguri. Suntem cu adevărat ÎMPOTRIVA drogurilor şi nu am prizat niciodată cocaină”, au dat ei asigurări.

Formaţia italiană Maneskin, alcătuită din patru membri, trei băieţi şi o fată, a fost declarată câştigătoarea concursului Eurovision 2021, desfăşurat în Olanda.

Citește și : Jocurile Olimpice din Japonia au loc indiferent de situaţia COVID de la Tokyo

Grupul a avut o prestaţie puternică, impresionând cu o piesă rock foarte antrenantă, în stil ”garage rock”, intitulată ”Zitti e buoni”, care s-a aflat în fruntea pronosticurilor specialiştilor. Graţie unui important impuls al voturilor din partea publicului, reprezentanţii Italiei au acumulat un total de 524 de puncte.

Maneskin au câştigat cu aceeaşi melodie şi marele premiu la ediţia 71 a festivalului cântecului de la San Remo din 2021.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.