Sonda indiană de observare solară Aditya-L1 a ajuns cu succes pe orbita Soarelui, după o călătorie de patru luni

Publicat:

Sonda indiană de observare solară Aditya-L1 a ajuns cu succes pe orbita Soarelui, după o călătorie de patru luni

Sonda indiană de observare solară Aditya-L1 a ajuns sâmbătă pe orbita Soarelui, după o călătorie de patru luni, acesta fiind cel mai recent succes al ambiţiosului program spaţial al celei mai populate ţări din lume pentru o călătorie spre centrul sistemului solar, anunţă AFP, citată de News.ro.

Sonda Aditya-L1, lansată în septembrie, transportă o serie de instrumente pentru a măsura şi observa straturile cele mai exterioare ale Soarelui.


Citește și Biden, invitat să susţină discursul cu privire la starea Uniunii în 7 martie

Ministrul indian al Ştiinţei şi Tehnologiei, Jitendra Singh, a declarat pe reţelele de socializare că sonda a ajuns pe orbita sa finală „pentru a desluşi misterele legăturii dintre Soare şi Pământ”.

Statele Unite şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) au trimis numeroase sonde în centrul sistemului solar începând cu programul Pioneer al NASA din anii 1960.

Japonia şi China şi-au lansat propriile misiuni de observare solară pe orbita Pământului, dar cea mai recentă misiune a Organizaţiei Indiene de Cercetare Spaţială (ISRO) este prima dintr-o ţară asiatică care a fost plasată pe orbita Soarelui.

Premierul Narendra Modi a salutat evenimentul ca pe o altă „piatră de hotar” în programul spaţial al Indiei.

„Aceasta este o dovadă a dedicării neobosite a oamenilor noştri de ştiinţă”, a declarat el pe reţelele de socializare, adăugând: „Vom continua să explorăm noi frontiere ştiinţifice în beneficiul omenirii”.

Aditya, numită după o divinitate hindusă a Soarelui, a parcurs 1,5 milioane de kilometri de la Pământ, doar 1% din distanţa care separă planeta noastră de steaua sistemului solar. Acum se află într-un punct în care forţele gravitaţionale ale celor două corpuri cereşti se anulează reciproc, ceea ce îi permite să rămână pe o orbită stabilă în jurul Soarelui.

Orbiterul, care se pare că a costat 48 de milioane de dolari, va studia ejecţiile de masă coronală, un fenomen periodic care se traduce prin descărcări uriaşe de plasmă şi energie magnetică din atmosfera Soarelui.

Aceste ejecţii sunt atât de puternice încât pot ajunge pe Pământ şi pot perturba funcţionarea sateliţilor.

De asemenea, misiunea îşi propune să facă lumină asupra altor câteva fenomene solare prin intermediul imaginilor şi prin măsurarea particulelor din atmosfera superioară a Soarelui.

Programul spaţial al Indiei are un buget relativ modest, dar care a crescut semnificativ de când ţara a trimis pentru prima dată o sondă pe orbita Lunii, în 2008. În august anul trecut, a devenit prima ţară care a reuşit să aterizeze o navă spaţială fără pilot în apropierea polului lunar sudic, în mare parte neexplorat.

India a fost, de asemenea, prima ţară asiatică pe orbita lui Marte în 2014 şi intenţionează să lanseze o misiune cu echipaj de trei zile pe orbita Pământului în cursul acestui an.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.