Sonda spaţială Osiris-Rex a NASA se va îndrepta către un alt asteroid, Apophis

Publicat:

NASA a extins cu nouă ani misiunea sondei sale Osiris-Rex pentru ca aceasta să ajungă la o nouă destinaţie, a anunţat marţi agenţia spaţială americană, informează DPA, potrivit agerpres.

Sonda Osiris-Rex se află în prezent pe drumul de întoarcere spre Pământ pentru a livra eşantioanele pe care le-a prelevat de pe asteroidul Bennu în 2020.


Citeşte şi: Victoria lui Emmanuel Macron în Franța este un ultim triumf pentru proiectul eșuat al UE – Black News

Redenumită OSIRIS-APophis EXplorer (Osiris-Apex), sonda va fi redirecţionată către Apophis, un asteroid cu diametrul de aproximativ 370 de metri, care va ajunge la o distanţă de 32.000 de kilometri de Pământ, în 2029.

“OSIRIS-APEX va intra pe orbita lui Apophis la scurt timp după trecerea asteroidului aproape de Pământ, oferind un prim-plan fără precedent cu acest asteroid de tip S”, a indicat NASA într-un comunicat.

Sonda urmează să studieze modificările asteroidului cauzate de această trecere prin apropierea Pământului şi se va folosi de propulsoarele sale cu gaz pentru a încerca să disloce şi să studieze praf şi roci mici de pe Apophis şi dincolo de suprafaţa acestuia.

NASA a anunţat că misiunile a opt dintre sondele sale spaţiale vor fi extinse. Astfel, Mars Odyssey, Mars Reconnaissance Orbiter, MAVEN, Mars Science Laborator (roverul Curiosity), modulul robotizat InSight, Lunar Reconnaissance Orbiter, Osiris-Rex şi New Horizons îşi vor continua activitatea, în condiţiile în care vor continua să fie apte din punct de vedere tehnic.

Citeşte şi: Occidentalii studiază soluţii ‘alternative’ pentru o forţă internaţională în cazul unui blocaj rus în Bosnia – Black News

Majoritatea misiunilor vor fi prelungite cu trei ani, iar InSight va continua până la sfârşitul anului 2022, cu excepţia cazului în care capacitatea electrică a modulului robotizat va permite operaţiuni mai îndelungate.

“Misiunile extinse ne oferă oportunitatea de a pune în practică investiţiile mari ale NASA în explorare, permiţând continuarea operaţiunilor ştiinţifice la un cost mult mai mic comparativ cu dezvoltarea unei noi misiuni”, a explicat Lori Glaze, director al Diviziei de Ştiinţe Planetare în cadrul sediului NASA din Washington. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

VIDEO – Comandourile ucrainene au cucerit mai multe platforme de pe Marea Neagră ocupate de forțele rusești

VIDEO - Comandourile ucrainene au cucerit mai multe platforme de pe Marea Neagră ocupate de forțele rusești Trupe de comando ucrainene au luat cu asalt...

Accident tragic lângă Peresecina: O femeie de 63 de ani a murit

Accident tragic lângă Peresecina: O femeie de 63 de ani a murit O femeie de 63 de ani a decedat, iar alta a fost transportată...

OpenAI a primit o linie de credit revolving de 4 miliarde de dolari și a ajuns la o lichiditate de 10 miliarde

OpenAI a primit o linie de credit revolving de 4 miliarde de dolari și a ajuns la o lichiditate de 10 miliarde OpenAI are la...

Cum alimentează milionarii din Dubai explozia cererii de avioane private

Cum alimentează milionarii din Dubai explozia cererii de avioane private Este ora 3 dimineața la terminalul VIP al aeroportului Mohammed Bin Rashid Aerospace Hub din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.