Un sondaj Eurobazooka arată că 74% dintre români văd risc ridicat de război în Uniunea Europeană, 46% vor armată europeană, iar opinia despre Donald Trump rămâne profund divizată. Datele indică sprijin pentru reînarmare, dar și un reflex atlantist.
Un barometru realizat de „Cluster 17” în parteneriat cu Le Grand Continent (proiectul „Eurobazooka”) indică faptul că România intră în anul 2026 cu o combinație de anxietate de securitate care depășește media UE, sprijin consistent pentru consolidarea apărării europene, dar și cu un reflex mai puternic decât în Vest de a privi SUA ca reper de securitate. Sondajul a fost realizat pe 10.572 respondenți din 9 țări (Germania, Franța, Italia, Spania, Polonia, România, Țările de Jos, Belgia și Danemarca), potrivit stiripesurse.
Citește și: FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova
Cea mai pregnantă diferență față de media europeană este percepția riscului de război pe teritoriul UE: în România, 74% consideră riscul „foarte” sau „destul de” ridicat (23% „foarte ridicat” + 51% „destul de ridicat”), comparativ cu o medie de 55% în cele nouă țări. Acest context explică de ce publicul român e receptiv la ideea de întărire militară, inclusiv la instrumente controversate în alte state.
În același timp, sondajul surprinde ambivalența românilor față de efectele unei Administrații Trump asupra securității globale: 44% cred că alegerea lui Trump face lumea „mai puțin sigură”, 23% „mai sigură”, iar 27% nu văd o schimbare. Pe întrebarea dacă Trump este „prieten” sau „dușman” al Europei, România are o zonă mare de neutralitate: 37% îl văd „dușman”, 23% „prieten”, 35% „nici una, nici alta”.
În ce privește apărarea UE, România se poziționează pro-european, dar mai puțin categoric decât nucleul occidental: 57% spun că UE trebuie să se bazeze doar pe propriile forțe pentru securitate (față de 70% media celor 9 țări), iar 27% cred că UE poate conta pe SUA lui Trump. Într-o alegere mai concretă de arhitectură defensivă, însă, românii preferă în primul rând o soluție europeană: 46% optează pentru „o apărare europeană cu armată comună”, 28% pentru NATO (cu protecția SUA) și 17% pentru o armată strict națională.
Datele despre reînarmare arată o societate dispusă să accepte costuri și reguli industriale: 45% ar considera „urgentă” o țintă de 5% din PIB pentru apărare (în timp ce 34% văd alte cheltuieli ca mai urgente). În paralel, 56% sunt de acord ca statele UE să fie obligate să cumpere echipamente militare „doar din UE”, iar 63% susțin ideea extinderii descurajării nucleare franceze la nivelul tuturor membrilor UE.
În dosarul Ucraina, sondajul conturează o Românie împărțită între sprijin și pragmatism. Dacă SUA își suspendă ajutorul militar, 49% ar susține ca UE să se implice militar mai mult, iar 39% s-ar opune. Însă când sunt puși să aleagă între „pace” și „continuarea sprijinului militar până la recuperarea teritoriilor”, România e mai înclinată spre scenariul de „pace chiar cu cedări”: 51% ar accepta un tratat chiar dacă Ucraina ar ceda teritorii ocupate, față de 29% care ar susține sprijin militar până la recuperarea acestora. În același timp, 56% sunt de acord ca Ucraina să devină membră a UE până în 2030.
Sondajul surprinde și deschiderea către măsuri și decizii cu miză: 54% în România ar susține confiscarea activelor rusești înghețate în instituții financiare europene pentru finanțarea sprijinului către Ucraina. Iar la nivel de mobilizare, 56% ar susține un serviciu militar obligatoriu de 12 luni „pentru a garanta apărarea Europei”.
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
În ansamblu, Eurobazooka descrie o opinie publică românească aflată pe flancul estic al UE mai alarmată decât media europeană, mai dispusă să accepte măsuri de securitate dure, dar încă prudentă în a accepta despărțirea de America.
Pentru București, mesajul implicit este dublu: în primul rând că există spațiu public pentru investiții și integrare în apărarea europeană, dar și avertismentul potrivit căruia comunicarea politică va trebui să gestioneze simultan atașamentul față de NATO/SUA și presiunea regională de a construi capacități europene solide.












