(SONDAJ)/ Maia Sandu, al doilea lider internațional în care românii au cea mai mare încredere 

Publicat:

(SONDAJ)/ Maia Sandu, al doilea lider internațional în care românii au cea mai mare încredere

Președintele Rusiei Vladimir Putin, fostul președinte american Donald Trump, Regele Charles și președintele SUA Joe Biden sunt pe primele locuri ca notorietate în rândul românilor, penultimul loc în top fiind ocupat de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, iar ultimul de Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro, din care rezultă că 99,5% dintre cei chestionați au auzit de Putin și 71,7% de von der Leyen. În ceea ce privește încrederea, Regele Charles conduce în top, cu o cotă de 56,2%, urmat de Maia Sandu, Emmanuel Macron și Joe Biden. Penultimul loc îi revine lui Donald Trump, iar ultimul, lui Vladimir Putin, cu 11,4% cotă de încredere.

Notorietate lideri internaționali


99.5% dintre români declară că au auzit de Vladimir Putin. Președintele Rusiei este urmat de Donald Trump, fostul președinte al SUA, cu 96.4% notorietate, Regele Charles al Marii Britanii, cu 93.3% și Joe Biden, actualul președinte al SUA, cu 92.1%. Clasamentul este continuat de Emmanuel Macron, președintele Franței, cu 89.1% notorietate, Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, cu 79.3%, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, cu 71.7% și Olaf Scholz, cancelarul Germaniei cu 65.9%.

Citește și: Maia Sandu, un nou premiu pentru democrație. Șefa statului a decis să DONEZE premiul oferit sub patronajul președintelui Germaniei

Încredere lideri internaționali

Regele Charles al Marii Britanii conduce în clasamentul încrederii cu 56.2% încredere multă și foarte multă. Monarhul britanic este urmat de Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, cu 34% încredere multă și foarte multă și Emmanuel Macron, președintele Franței, cu 32%. Clasamentul este continuat de Joe Biden, președintele SUA, cu un capital de încredere de 27.6%, Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, cu 26.8% și Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, cu 25.9%.  În Donald Trump, fostul președinte al SUA, au încredere  multă și foarte multă 21.5% dintre cei intervievați, iar în Vladimir Putin, președintele Rusiei, 11.4%.

 

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenției de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 22 – 29 februarie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eșantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

Cât a costat Forumul Național ‘Cahul4Culture’

Cât a costat Forumul Național 'Cahul4Culture' În perioada 1-3 iulie, în municipiul Cahul a fost organizat Forumul Național „Cahul4Culture” pe tema „Rolul politicilor culturale în...

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.