Sondajele din Franţa o dau pe Valérie Pécresse câştigătoare a alegerilor prezidenţiale

Publicat:

Candidata partidului conservator Les Républicains, Valérie Pécresse, urca la 20% din intenţiile de vot în primul tur al alegerilor prezidenţiale franceze din aprilie şi este considerată învingătoare împotriva lui Emmanuel Macron în turul al doilea, potrivit unui sondaj realizat de institutul Elabe publicat marţi, notează AFP, potrivit agerpres.

În acest sondaj, preşedinta regiunii Ile-de-France, desemnată sâmbătă, profită din plin de efectul “primar” câştigând 11 puncte faţă de studiul anterior Elabe realizat la 23 şi 24 noiembrie.


Citeşte şi: PANICA creată de Omicron aruncă Europa într-o zonă foarte întunecată – Black News

Emmanuel Macron este creditat cu 23% din intenţiile de vot, în scădere cu două puncte. În cazul unui al doilea tur între aceşti doi candidaţi, preşedintele în exerciţiu este învins, cu 48% faţă de 52% pentru Valérie Pécresse.

În primul tur, aceşti doi candidaţi îi devansează cu mult pe candidata RN (extremă-dreaptă) Marine Le Pen, 15% (-5%), şi pe Eric Zemmour (extremă-dreaptă), 14% (+1%).

Principalii candidaţi de stânga au pierdut fiecare câte un punct şi se află sub 10%: Jean-Luc Mélenchon are 8%, ecologistul Yannick Jadot 7%, socialista Anne Hidalgo la 3%.

“Există o dorinţă de alternanţă, concretă, cu soluţii pentru ţară, noi suntem cei care le întruchipăm astăzi”, a reacţionat la BFMTV Valérie Pécresse. “Este doar un început”, a adăugat ea.

Potrivit sondajului, 57% (+1%) dintre alegători spun că sunt “destul de siguri că vor vota” la alegerile prezidenţiale din 2022, dar “44% dintre alegătorii care intenţionează să voteze nu sunt siguri de alegerea lor şi se pot răzgândi”.

Citeşte şi: OMS: ‘Niciun motiv să ne îndoim’ că vaccinurile actuale nu protejează împotriva Omicron – Black News

Intenţiile de vot nu constituie o previziune a rezultatului scrutinului. Ele oferă o indicaţie despre raportul de forţe şi dinamică din ziua sondajului.

Sondaj a fost realizat pe internet la 6 şi 7 decembrie, pe un eşantion reprezentativ de 1.474 de persoane rezidente în Franţa continentală în vârstă de peste 18 ani, dintre care 1.354 înscrişi pe lista electorală, conform metodei cotelor.

Marja de eroare între 1,2 şi 3,1 puncte procentuale, potrivit agenţiei France Presse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.