X

Sondajele la ieşirea de la urne arată o creştere a extremei drepte şi ecologiştilor la alegerile pentru PE

Sondajele la ieşirea de la urne publicate după închiderea colegiilor electorale în Belgia la ora locală 14:00 (12:00 GMT) indică o creştere a extremei drepte flamande (Vlaams Belang) în Flandra şi a ecologiştilor atât flamanzi (Groen) cât şi francofoni (Ecolo) în întreaga ţară, transmit agenţiile EFE şi Reuters, potrivit agerpres.

În Belgia s-a desfăşurat duminică un triplu scrutin, respectiv alegeri legislative, regionale şi pentru Parlamentul European.

Citește și : Blocul conservator CDU-CSU a câştigat alegerile europene din Germania (exit-poll)

Sondajele la ieşirea de la urne pentru alegerile legislative arată în Flandra o menţinere pe primul loc a naţionaliştilor flamanzi din partidul N-VA, deşi acesta ar pierde voturi faţă de alegerile anterioare, aparent în favoarea extremei drepte (Vlaams Belang). Verzii din Groen ar înregistra de asemenea o creştere notabilă.

Pe de altă parte, în sudul francofon Partidul Socialist (PS), al fostului premier Elio di Rupo, ar fi cel mai votat, conform unui sondaj realizat de Universitatea Liberă din Bruxelles pentru radioteleviziunea RTL, cu circa 20,5% din sufragii, urmat de formaţiunea liberală (MR), a actualului premier Charles Michel, cu 18%.

Citește și : Tusk: Prioritatea este salvarea Uniunii Europene ca proiect

Tags: BelgiaEcoloFlandraVlaams Belang
Categorii: Diaspora