X

Sotheby’s şi miliardarul rus Ribolovlev au deschis o procedură de mediere în procesul intentat pentru fraudă cu opere de artă

Sotheby’s şi miliardarul rus Dmitri Ribolovlev au acceptat să înceapă o procedură de mediere cu scopul de a pune capăt procesului intentat de oligarh celebrei case de licitaţii, pe care o acuză de fraudă cu opere de artă, informează Reuters, potrivit agerpres.

Dmitri Ribolovlev a acuzat casa Sotheby’s că l-a ajutat pe fostul său dealer de artă, elveţianul Yves Bouvier, să achiziţioneze 15 lucrări artistice de mare valoare, pentru care miliardarul rus a plătit peste 1 miliard de dolari.

Citeşte şi: Ministrul german al apărării vizitează trupele NATO din Lituania şi are discuţii cu guvernul de la Vilnius – Black News

Yves Bouvier a utilizat o serie de adaosuri ascunse, care l-au făcut pe Dmitri Ribolovlev să plătească în plus mai multe sute de milioane de dolari, potrivit documentelor judiciare.

O scrisoare depusă de avocatul miliardarului rus, luni, la Tribunalul Federal din Manhattan, precizează că “părţile au discutat împreună despre perspectiva soluţionării acestui caz şi au fost de acord să înceapă o mediere în prezenţa unui judecător-magistrat”.

Scrisoarea a fost depusă în instanţă la cinci zile după ce judecătorul districtual Jesse Furman a declarat că Dmitri Ribolovlev poate să continue acel proces pentru fraudă, care vizează patru opere de artă, inclusiv tabloul “Salvator Mundi”, un portret al lui Iisus, atribuit celebrului Leonardo da Vinci.

Judecătorul Furman a respins însă plângerile care vizau alte 11 opere de artă şi a încurajat părţile să ajungă la o înţelegere, pentru a evita un proces “scump, riscant şi potenţial stânjenitor”.

Reprezentanţii casei Sotheby’s au spus că nu erau la curent cu presupusa fraudă. Dmitri Ribolovlev a deschis acest proces prin intermediul companiilor sale Accent Delight International şi Xitrans Finance.

În scrisoarea depusă luni în instanţă, ambele tabere au precizat că judecătorul Furman le-a recomandat un judecător-magistrat a cărui nepoată lucrează pentru firma de avocatură a casei Sotheby’s.

Părţile au cerut ca un alt judecător-magistrat să fie desemnat pentru procedura de mediere, “ca măsură de precauţie”.

Citeşte şi: Coreea de Nord va interpreta ca o ‘clară declaraţie de război’ interceptarea rachetelor sale – Black News

Potrivit documentelor judiciare, Yves Bouvier a cumpărat tabloul “Salvator Mundi” cu 83 de milioane de dolari în 2013 şi l-a vândut apoi foarte repede lui Dmitri Ribolovlev pentru suma de 127,5 milioane de dolari.

Miliardarul rus a vândut opera de artă casei de licitaţii Christie’s în 2017 cu 450,3 milioane de dolari, stabilind cu acea ocazie un record de preţ pentru o pictură.

Tags: Dmitri RibolovlevSalvator MundiSotheby'sTribunalul Federal din ManhattanYves Bouvier
Categorii: Știrile zilei