X

Soţia lui ‘El Chapo’ a fost arestată pentru trafic de droguri

Soţia fostului şef al cartelului mexican al drogurilor Joaquin ‘El Chapo’ Guzman a fost arestată luni în statul american Virginia sub acuzaţia de trafic de stupefiante, a anunţat Departamentul de Justiţie al SUA, potrivit DPA şi agerpres.

În vârstă de 31 de ani, Emma Coronel Aispuro, care are dublă cetăţenie, americană şi mexicană, este acuzată că face parte dintr-o reţea care aducea cocaină, metamfetamină, heroină şi marihuana în SUA, conform documentelor din instanţă.

Citește și : Rusia salută un ‘acord temporar’ între Iran și AIEA

Ea este de asemenea suspectată că l-a ajutat pe Guzman, care a fost timp de 25 de ani liderul puternicului cartel al drogurilor Sinaloa, în îndrăzneaţa sa evadare din închisoarea Altiplano din Mexic folosind o serie de tuneluri în 2015.

Conform autorităţilor americane, femeia a plănuit o altă evadare din închisoare a lui Guzman după ce ‘lordul drogurilor’ a fost arestat din nou în 2016.

Guzman este închis în prezent într-un penitenciar de maximă securitate în statul american Colorado.

Citește și : Datele campaniei britanice de vaccinare indică o scădere cu 70 % a infecţiilor după prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech

În februarie 2019, juraţii l-au găsit pe Guzman vinovat de toate capetele de acuzare, printre care participarea la o organizaţie criminală, producerea şi distribuirea internaţională de cocaină şi heroină, spălare de bani şi utilizarea de arme de foc. Emma Coronel Aispuro s-a numărat printre persoanele prezentă în instanţă.

El a fost extrădat în SUA la începutul lui 2017 pentru a fi judecat. Ca parte a acordului de extrădare cu Mexicul, SUA au exclus pedeapsa cu moartea.

Tags: AltiplanococainaColoradodroguriEmma Coronel Aispuroheroinajoaquin "el chapo" guzmanmarihuanametamfetaminămexicSinaloaSUAtraficvirginia
Categorii: Știrile zilei