Sora lui Renato Usatîi, surprinsă cu un magnat rus

Un nou scandal de amploare zguduie una dintre cele mai influente familii din România. Soția miliardarului Michael Schmidt, Veronica Schmidt, sora politicianului moldovean Renato Usatîi, a fost surprinsă în compania magnatului rus Arkady Novikov, celebrul proprietar al lanțului de restaurante de lux NOVIKOV, la mai multe locații din București, inclusiv într-un hotel de lux, unde se presupune că ar fi înnoptat împreună, potrivit jurnaliștilor de la Cancan.ro.

Michael Schmidt, cel mai mare dealer BMW din România, cu un imperiu de aproape 400 milioane de euro, s-ar fi confruntat cu o criză în mariajul său, iar adevăratul motiv al divorțului ar fi legat de infidelitatea soției sale. În urma descoperirii amantlâcului, Schmidt ar fi cerut divorțul, iar detaliile despre implicarea Veronicăi Schmidt cu Novikov au fost făcute publice.

Michael Schmidt este cunoscut nu doar pentru succesul în afaceri, dar și pentru relațiile strânse cu politicienii din România, fiind un apropiat al președintelui Klaus Iohannis, pe care l-a susținut în campaniile electorale.

Veronica Schmidt este sora politicianului Usatîi, fost primar al orașului Bălți și o figură controversată pe scena politică din Republica Moldova.

Acum, scandalul privind infidelitatea Veronicăi Schmidt adâncește și mai mult misterul din jurul vieții private a unuia dintre cei mai mari miliardari din România. Arkady Novikov, care a ajuns în România cu o aeronavă privată, este un alt personaj cunoscut, având locații de top în Londra, Monaco și Dubai.

Michael Schmidt a construit un imperiu pe piața auto, cu branduri celebre precum BMW, MINI și Rolls-Royce, iar acum divorțul și problemele intime ale acestuia ajung să fie în centrul atenției publice.

This post was last modified on 12/02/2025 16:51 16:51

Tags: magnat rusMichael Schmidtmiliardaruluisora lui Renato UsatîiSoţiasurprinsă
Monden