X

Soţia şi fiul lui Daniel Ortega au intrat pe lista sancţiunilor UE

Uniunea Europeană a inclus luni pe lista sa cu sancţiuni pe un fiu al preşedintelui Nicaragua, Daniel Ortega, pe soţia sa, pe vicepreşedintele Rosario Murillo, precum şi pe alţi şase demnitari ai regimului pentru responsabilitatea lor în “încălcările grave ale drepturilor omului” comise în această ţară din America Centrală, potrivit AFP şi agerpres.

“Detenţia unui al şaptelea candidat potenţial la preşedinţie în weekendul trecut ilustrează cu tristeţe amploarea represiunii în Nicaragua şi proiectează un tablou sumbru al următoarelor alegeri”, subliniază UE într-un comunicat.

Citeşte şi: Noi arestări după tentativa de lovitură de stat din Madagascar – Black News

“Măsurile restrictive se aplică de acum unui total de 14 persoane” (din Nicaragua), cărora le este interzisă şederea şi tranzitarea spaţiului UE şi ale căror active sunt îngheţate în ţările blocului comunitar, precizează textul.

De asemenea “cetăţenilor şi companiilor din UE li se interzice să pună la dispoziţia acestora fonduri”, subliniază documentul.

Consilierul economic al preşedintelui Ortega, Bayardo Arce Castano, figurează şi el printre demnitarii sancţionaţi, împreună cu preşedintele Adunării Naţionale, Gustavo Eduardo Porras Cortes, preşedintele Curţii Supreme, Alba Luz Ramos Vanegas, procurorul general, Ana Julia Guido Ochoa, şi doi responsabili ai poliţiei.

Unul dintre fii lui Daniel Ortega, Juan Carlos, este liderul mişcării sandiniste din 4 mai şi conduce Canal 8, unul din dintre principalele posturi de televiziune din ţară.

Noile sancţiuni au fost anunţate la începutul lunii iulie de către şeful diplomaţiei europene, spaniolul Josep Borrell.

“Nicaragua a intrat într-o spirală a represiunii” împotriva opoziţiei pe măsura apropierii alegerilor prezidenţiale, a deplâns situaţia Borrell într-un discurs rostit în faţa Parlamentului European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg (estul Franţei).

Citeşte şi: ATAC terorist în Niger! 15 militari au fost ucişi şi alţi şase sunt ‘daţi dispăruţi’ – Black News

Ultimele sancţiuni europene împotriva regimului Daniel Ortega datează din mai 2020.

Daniel Ortega, un fost comandant de gherilă care a condus deja ţara între 1979 şi 1990, a revenit la putere în 2007 cu Frontul sandinist de eliberare naţională (FSLN, de stânga) şi a rămas în funcţie după două rânduri de alegeri. Oponenţii săi susţin că el va candida pentru un al patrulea mandat la scrutinul din 7 noiembrie. 

Tags: Bayardo Arce CastanoCanal 8Daniel OrtegaFrontul Sandinist de Eliberare Naţională (FSLN)Josep BorrellJuan Carlos OrtegaNicaraguaRosario Murillouniunea europeana
Categorii: Știrile zilei